sâmbătă, 27 aprilie, 2024

Rares Bogdan ii face praf chiar si pe europarlamentarii PNL: ‘Nu se cunoaste forta unui europarlamentar, chiar din vina lor’

Distribuie:

Publicat:

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, şi candidatul Partidului Naţional Liberal la alegerile europarlamentare Rareş Bogdan au fost întâmpinaţi miercuri, la Reşiţa, de circa 2.500 de oameni, care au participat la mitingul organizat de această formaţiune politică şi cărora cei doi le-au transmis că PNL are misiunea de a finaliza Revoluţia începută în decembrie 1989, potrivit agerpres.ro.

"Anul acesta împlinim 30 de ani de la Revoluţie. Avem misiunea sfântă de a finaliza Revoluţia începută în decembrie de zecile de mii de tineri care au ieşit cu piepturile goale în faţa trupelor de represiune, dintre care şi-au dat viaţa peste o mie, alţii au fost răniţi, alţii au suferit. Revoluţia nu s-a terminat şi este misiunea Partidului Naţional Liberal să finalizeze Revoluţia şi să aducă cu adevărat în România o democraţie europeană. De la Iliescu încoace, am scăpat de Iliescu şi ne-am trezit cu Năstase, din lac în puţ. Am scăpat de Năstase şi ne-am trezit cu Ponta. Am scăpat de Ponta şi ne-am trezit cu Dragnea. Din rău în mai rău", a afirmat Orban.

El a amintit că peste două zile se aniversează 144 de ani de la înfiinţarea PNL, iar pentru liberali "a face politică nu este o joacă, ci înseamnă să-ţi asumi misiunea de a ridica România, de a clădi această naţiune pe oameni puternici, de a readuce meritocraţia, valoarea, competenţa în fruntea ţării, de a reda demnitatea neamului românesc, de a face din România o ţară respectată, apreciată, care să stea ca un partener egal la masa deciziilor cu toate ţările europene importante". Pentru aceasta, însă, PNL trebuie să câştige alegerile, a adăugat Orban.

Până la alegerile europarlamentare, liberalii vor continua să meargă în cât mai multe localităţi şi vor sta de vorbă cu oamenii, pentru a-i convinge că soarta naţiunii stă în mâna fiecăruia, a subliniat el.

"Există o şansă uriaşă de a elibera România din tentaculele acestei caracatiţe odioase, care ţine ţara pe loc şi care vrea să confişte statul român şi să ne transforme în nişte slugi. Puterea stă în votul fiecăruia. Convingeţi-i că direcţia României stă în mâinile lor şi că depinde de fiecare dintre ei să scape odată această ţară de ciuma roşie care îşi bate joc de noi şi care ne-a făcut să ne căutăm norocul în alte ţări sau ne-a făcut să fim umiliţi în propria ţară", le-a transmis liderul PNL reşiţenilor.

Potrivit acestuia, este vital ca românii să se prezinte la urne şi să voteze "DA" la referendum şi Partidul Naţional Liberal la alegerile europarlamentare.

"Avem nevoie de o mobilizare exemplară, pentru că vom avea patru alegeri decisive de care va depinde soarta acestei ţări, pentru că în 26 mai nu votăm doar nişte europarlamentari, în 26 mai hotărâm dacă rămânem în Europa, dacă ne vom afirma în Europa sau dacă îi lăsăm pe aceştia să ne scoată din Europa, aşa cum arată Dragnea şi toţi ceilalţi din ce în ce mai clar. Aceste alegeri sunt despre referendum. Dacă nu trece referendumul, să ne ferească Dumnezeu. Toţi ăştia o să înţeleagă că e liber la furat, toţi cei care o să intre în politică de acum înainte o să creadă că e voie să furi şi că românii sunt de acord să fie conduşi de hoţi. Nu putem accepta ca cei care ne fură să scape nepedepsiţi. Din cauza asta, trebuie să spunem un DA la referendum, să se audă în toată Europa", a spus Ludovic Orban.

Rareş Bogdan a susţinut că victoria PNL este aşteptată de toată lumea. "PNL poate, cu ajutorul electoratului, nu doar să trimită acasă PSD-ul, ci poate să-l trimită în istorie", a adăugat el.

Acesta a declarat că nu se va mai întoarce niciodată în presă, dar că va demonstra ce înseamnă, în realitate, forţa unui europarlamentar.

"Nimeni, niciun europarlamentar nu a arătat ce înseamnă forţa unui europarlamentar. Alături de familia PPE, cea mai importantă familie politică, cu o influenţă fantastică în ceea ce priveşte deciziile la nivelul Comisiei, la nivelul banilor europeni, la nivelul protejării cetăţenilor români aflaţi în afara graniţelor ţării, dar în Uniunea Europeană, veţi vedea cum se va reconfigura ideea de europarlamentar. După mandatul meu la Bruxelles veţi vedea foarte mulţi oameni care îşi vor dori să meargă acolo, nu pentru un salariu sau pentru un loc în Grand Place, ci pentru că pot să facă lucruri incredibile. În România nu se cunoaşte forţa unui europarlamentar, chiar din vina lor", a afirmat Rareş Bogdan.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, şi candidatul la europarlamentare Rareş Bogdan au fost însoţiţi la mitingul organizat la Reşiţa de parlamentarii liberali de Caraş-Severin Valeria Schelean Şomfelean şi Ion Marcel Vela.

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img