marți, 16 aprilie, 2024

Razboiul declaratiilor se amplifica intre Donald Trump si talibani

Distribuie:

Publicat:

Războiul declaraţiilor între preşedintele american Donald Trump şi liderii talibanilor s-a amplificat joi după ce aceştia din urmă l-au sfătuit "să înţeleagă genul de naţiune" care este Afganistanul, informează AFP, potrivit Agerpres.

Preşedintele american a declarat miercuri că forţele americane "au lovit duşmanul nostru mai puternic decât am făcut-o vreodată şi aceasta va continua".

"Trump (@realDonaldTrump) ar trebui să avanseze prudent", i-a replicat pe Twitter purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid. "El trebuie încă să priceapă genul de naţiune cu care are de-a face. Consilierii săi ar trebui să înţeleagă că Afganistanul este Cimitirul Imperiilor", a atenţionat acesta.

Războiul declaraţiilor între cele două părţi a început după decizia de sâmbătă a lui Donald Trump de a abandona negocierile cu talibanii asupra unei retrageri treptate a forţelor americane.

Expresia "cimitir al imperiilor" este curent folosită pentru a desemna o ţară care şi-a văzut toţi ocupanţii făcând cale întoarsă, Imperiul Britanic şi Uniunea Sovietică fiind cele mai recente cazuri.

SUA au o prezenţă militară în Afganistan din 2001, când i-au alungat pe talibanii aflaţi atunci la putere, pe motiv că aceştia acceptau prezenţa Al Qaida pe teritoriul lor.

Postarea pe Twitter a lui Mujahid a urmat la câteva ore după un atac sinucigaş împotriva unei baze a forţelor speciale ale armatei afgane aflate la sud de Kabul, atac în care au murit patru soldaţi şi alţi trei au fost răniţi.

După eşecul negocierilor cu americanii, observatorii se aşteaptă la o înteţire a atacurilor talibanilor până în alegerile prezidenţiale prevăzute să aibă loc în 28 septembrie.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img