miercuri, 24 aprilie, 2024

Relatia dintre Jose Mourinho si Paul Pogba s-a deteriorat iremediabil: ‘Am decis ca Paul sa nu mai fie al doilea capitan al echipei’

Distribuie:

Publicat:

Relaţia dintre Jose Mourinho şi Paul Pogba s-a deteriorat iremediabil, iar mijlocaşul francez este tot mai aproape de un transfer la FC Barcelona, anunţă presa engleză, potrivit Mediafax.

Picătura care a umplut paharul a fost decizia managerului lui Manchester United de a-l deposeda pe campionul mondial din această vară de banderola de căpitan, după egalul din campionat cu Wolverhampton (1-1).

În aceste condiţii, The Sun susţine că Barcelona este decisă să facă o ofertă în perioada de transferuri din ianuarie. Agentul lui Pogba, Mino Raiola, i-ar fi promis clientului său că va ajunge pe Camp Nou, însă doar la finalul acestui sezon, mai notează sursa citată.

Între timp, fotbalistul de 25 de ani nu s-a aflat nici măcar pe bancă la meciul din Cupa Ligii cu Derby County, pe care United l-a pierdut în urma loviturilor de la 11 metri.

Mourinho a fost nemulţumit de prestaţia lui Pogba în partida din weekend, când a comis greşeala în urma căreia Wolves a egalat pe Old Trafford.

"Am decis ca Paul să nu mai fie al doilea căpitan al echipei (primul este Antonio Valencia – n.r.). Este vorba despre aceeaşi persoană care a decis ca Paul să fie al doilea căpitan. Nu e vreo problemă, sunt doar decizii pe care nu sunt obligat să le explic", a declarat Mourinho.

Mai mult decât atât, portughezul i-a transmis francezului că nu va mai purta vreodată banderola "diavolilor", după ce a fost căpitan de trei ori în acest început de sezon.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img