News Flash:

Republica Moldova ar putea disparea ca stat

12 Noiembrie 2015
681 Vizualizari | 0 Comentarii
Republica Moldova se afla in pragul disparitiei sale ca stat, ea fiind amenintata de doua mari pericole, unul care vine din exterior si altul din interior, a avertizat ministrul apararii in exercitiu de la Chisinau Anatol Salaru, intr-o emisiune televizata. 'Pe plan extern, este vorba de dorinta Rusiei de a-si restabili imperiul de candva, iar, pe plan intern, este vorba de coruptie. Statul se afla in pericol de disparitie. Nu avem guvern, a fost suspendata finantarea externa, a fost destabilizata clasa politica'', a semnalat miercuri seara ministrul apararii, citat joi de agentia IPN. Anatol Salaru, care este si vicepresedinte al Partidului Liberal, a facut in continuare referire la situatia din Transnistria si la numarul militarilor rusi din regiune, subliniind totodata ca statutul de neutralitate al Republicii Moldova impiedica acest stat sa fie protejat de o 'umbrela' in cazul unei agresiuni din exterior. ''Moldova are o armata de ocupatie pe teritoriul sau care numara 2.200 de militari rusi in Transnistria, precum si o armata ilegala a regimului separatist transnistrean, iar ministerul lor de interne mai are un batalion cu destinatie speciala de 800 de militari. De asemenea, avem un depozit enorm cu armament rusesc in Transnistria, iar noi suntem legati de maini si de picioare din cauza statutului de neutralitate, care este ca o piatra de moara legata de picioarele unuia care este aruncat in apa. Nu avem acea umbrela care sa ne apere de o agresiune din exterior'', a atras atentia Anatol Salaru.

Oficialul de la Chisinau sustine ca Rusia vrea sa ocupe si cealalta parte din teritoriul Republicii Moldova, lucru care, in opinia sa, ar putea sa-i reuseasca in contextul coruptiei care macina clasa politica moldoveneasca. ''Rusia profita de criza din Republica Moldova pentru a destabiliza si mai mult situatia. Totodata, corupe politicienii pentru a-si promova interesele aici'', a mai semnalat ministrul apararii in exercitiu, subliniind ca o solutie de salvare ar fi reformarea clasei politice si eradicarea coruptiei. Avertismentul ministrului Anatol Salaru intervine pe fondul crizei politice de la Chisinau create dupa demiterea guvernului condus de liberal-democratul Valeriu Strelet printr-o motiune de cenzura initiata de opozitia socialista si comunista si sustinuta de democrati, ceea ce a dus la destramarea aliantei de guvernare proeuropene formate din Partidul Liberal, Partidul Liberal-Democrat si Partidul Democrat. Negocierile purtate pana acum pentru crearea unei noi coalitii proeuropene nu au adus nicio intelegere concreta intre formatiunile participante la discutii.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1055 (s) | 36 queries | Mysql time :0.017466 (s)