News Flash:

Responsabilii Spitalului Județean de Urgență Vaslui au anunțat ce sancțiune s-a decis în cazul celor două infirmiere care au fost filmate, săptămana trecută, în timp ce sparg şi scuipă semințe langă un pacient cu arsuri grave.

10 Februarie 2018
814 Vizualizari | 0 Comentarii
img 1

“S-a luat aceastã decizie după ce s-a constatat cã infirmierele nu au întârziat mutarea pacientului pe secție. În momentul când au fost filmate, acestea așteptau fișa de internare a bărbatului. În plus, conduita lor de până în acel moment și faptul că au recunoscut și regretat fapta, ne-au făcut să luăm această măsură, de tăiere a zece procente din salariul pe o lunã”, a declarat conducerea spitalului.

Pacientul cu arsuri a primit îngrijiri din partea medicilor, după ce s-a opărit cu apă clocotită. Aceștria au decis că acesta trebuie internat și l-au trimis la Prelucrări Sanitare, unde urma să se schimbe de haine și să fie transferat într-un alt salon.

Ajuns acolo, bărbatul s-a lovit de indiferenta infirmierelor, care spărgeau seminte, la doar câțiva pași de el.

“N-am pățit așa ceva de când sunt eu”, le-a spus pacientul celor două infirmiere din Vaslui.

Chiar şi aşa, infirmierele rămân impasibile și continuă să mănânce semințe. 

Rudele pacientului au declarat că au fost nevoite să aștepte câteva zeci de minute până acesta a fost dus în salon: “Am așteptat vreo 15-20 de minute până i-au adus pijamalele. S-a schimbat, iar după aia infirmierele și-au reluat activitatea de a mânca semințe. Pe cât de profesionist s-au purtat medicii și asistentele de la Urgențe, pe atât de urât s-au purtat cele două infirmiere”.

sursa: Observator.ro

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0920 (s) | 35 queries | Mysql time :0.021392 (s)