marți, 19 martie, 2024

REVOLTATOR – 80% din ofertele de Black Friday sunt false! Cum ii protejeaza ANPC pe comercianti

Distribuie:

Publicat:

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a dat amenzi în valoare totală de 122.000 de lei în urma campaniei de reduceri Black Friday din noiembrie 2017, deşi vânzările din acea perioadă au ajuns la 200 de milioane de euro (circa 900 de milioane de lei), iar Consiliul Concurenţei a descoperit că 80% dintre oferte erau ilegale.

ANPC a primit 63 de reclamaţii în urma campaniei Black Friday din noiembrie 2017 şi a dat amenzi în valoare totală de 122.000 de lei companiilor care au înşelat consumatorii, se arată într-un răspuns remis de autoritate, la solicitarea AGERPRES.

Spre comparaţie, vânzările realizate în cadrul principalei campanii promoţionale Black Friday au ajuns, în anul 2017, la aproximativ 200 de milioane de euro (circa 900 de milioane de lei), reprezentând aproximativ 7% din vânzările realizate în tot anul. Prin urmare, amenzile date de ANPC reprezintă doar 0,01% din cât au încasat comercianţii în total, scrie Agerpres.

Aceasta deşi, în luna mai, Consiliul Concurentei a dat publicităţii un raport potrivit căruia comercianţii online nu respectă legislaţia în timpul campaniilor de reduceri, acesta fiind un comportament generalizat.

Consiliul Concurenţei a remarcat faptul că preţul la care se aplică reducerea (preţul de referinţă, care apare "tăiat") afişat de comercianţii online era mai mare decât nivelul prevăzut de lege pentru aproximativ 80% din produsele monitorizate. În plus, la 20% din cazuri preţurile erau chiar mai mari decât în mod obişnuit. Consiliul a transmis datele către ANPC, care este autoritatea aflată în măsură să sancţioneze acest comportament ilegal.

Întrebaţi ce măsuri a luat ANPC în urma acelui raport, reprezentanţii instituţiei au răspuns: "ANPC acţionează în conformitate cu legislaţia din domeniul protecţiei consumatorilor respectiv Hotărârea Guvernului nr. 700/2012 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (nu ca urmare a rapoartelor făcute de alte entităţi, autorităţi)".

Totuşi, în urma campaniei Black Friday, consumatorii s-au plâns la ANPC că au existat produse cu deficienţe sau neconforme cu specificaţiile de pe site, că au primit alte produse în locul celor comandate sau că termenele de livrare nu au fost respectate.

Alte sesizări au vizat nerespectarea termenelor de ramburs, comportament incorect în relaţia cu consumatorii, nerespectarea termenelor de remediere, precum şi practici comerciale înşelătoare (de exemplu nerespectarea modului de calcul al preţului ori existenţa unui avantaj specific preţului).

Întrebaţi care sunt măsurile luate pentru ca aceste lucruri să nu se întâmple din nou, oficialii ANPC au indicat "monitorizarea, prin sondaj, a ofertelor şi campaniilor promoţionale pe parcursul anului 2018, la principalii retaileri care desfăşoară campania Black Friday".

ANPC recomandă consumatorilor să aibă mare atenţie în perioada promoţiilor. Să verifice, înainte de încheierea contractului, dacă pe site operatorul economic oferă informaţii corecte şi precise cu privire la datele sale de identificare (denumirea, adresa poştală şi electronică, numărul de telefon, numărul de înregistrare în registrul societăţilor comerciale şi cel de înregistrare fiscală etc.); caracteristicile esenţiale ale produsului; preţul cu toate taxele incluse; cheltuielile de livrare, dacă este cazul; modalităţile de plata şi de livrare; perioada de valabilitate a ofertei sau a preţului; durata minimă a contractului, în cazul contractelor care prevăd furnizarea curentă sau periodica a unui produs; existenţa şi modul de exercitare a dreptului de denunţare unilaterala a contractului.

În plus, consumatorii sunt îndemnaţi să evite operatorii care nu afişează date de contact complete şi care se rezumă doar la o adresă de email, să compare ofertele de preţ, iar, dacă bunurile sunt expediate din străinătate, să fie atenţi la taxele poştale şi alte costuri pe care operatorul economic nu le afişează (taxe vamale sau TVA).

"Să contacteze comerciantul prin telefon pentru a cere informaţii suplimentare asupra produsului, serviciilor post-vânzare sau a condiţiilor de livrare, iar modul în care li se răspunde la aceste întrebări le poate oferi consumatorilor indicii asupra seriozităţii vânzătorului. Este preferabil să cumpere de la firme cunoscute sau care nu au comentarii negative din partea consumatorilor pe forumuri sau pe site-urile de evaluare a serviciilor", au continuat oficialii ANPC.

Totodată, consumatorul trebuie să ştie că, din momentul în care a primit un produs comandat pe internet, are 14 zile la dispoziţie pentru a-l returna, fără a trebui să invoce vreun motiv pentru a face asta.

În cazul returnării produsului, consumatorul poate recupera suma de la comerciant în termen de 14 zile. Operatorul economic va rambursa toate sumele pe care le-a primit drept plată din partea consumatorului, inclusiv, după caz, costurile livrării, fără întârziere nejustificată şi, în orice caz, nu mai târziu de 14 zile de la data la care este informat de decizia de retragere din contract a consumatorului.

ANPC mai sfătuieşte oamenii să tipărească la imprimantă comanda, clauzele şi condiţiile care apar pe site la momentul achiziţiei, pentru situaţia în care, ulterior, comerciantul modifică aceste informaţii de pe site.

"Să fie atenţi când oferă detaliile cardului de credit sau de debit pe internet, să verifice întotdeauna dacă prelucrarea datelor se face prin protocol securizat, să refuze tranzacţia dacă li se cere codul PIN", au adăugat reprezentanţii autorităţii.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img