vineri, 19 aprilie, 2024

RISE Project: Codrin Stefanescu se pregateste sa incaseze 4 milioane de euro de la Primaria Bucuresti pentru un teren luat ilegal de la stat

Distribuie:

Publicat:

Secretarul general al PSD, Codrin Stefanescu, se pregateste sa incaseze 4 milioane de euro de la stat, banii urmand sa fie dati de Primaria Capitalei pentru exproprierea unui teren scos ilegal din proprietatea comuna a contribuabililor, arata jurnalistii de la RISE Project.

"Liderul PSD va vinde Primariei Capitalei cu 156 euro/mp un teren pe care l-a cumparat cu 6,7 euro/mp si care n-ar fi trebuit niciodata sa ajunga in circuitul civil al tranzactiilor imobiliare.
Afacerea lui Stefanescu – facuta, cap-coada, cu bunurile statului, in detrimentul statului – il va recompensa cu o rata a profitului de 2.200 la suta(…) Cel mai mare pret identificat de RISE intr-o tranzactie de pe piata libera, facuta cu pamanturile din aceasta zona in ultimii cincisprezece ani, este de 70 de euro/mp: deci de doua ori mai mic decat cel oferit de Primaria Capitalei!", se arata intr-o ancheta publicata miercuri de RISE Project, in care sunt prezentate datele si documentele din care ar reiesi "tunul financiar care urmeaza sa il imbogateasca pe secretarul general interimar al partidului de guvernamant".
 

Conform sursei citate, totul a inceput in noiembrie 2013, cand, la initiativa fostului primar Sorin Oprescu, CGMB a hotarat exproprierea unor terenuri pentru extinderea Bulevardului Timisoara.

Cea mai mare dintre cele aproape 90 de parcele, un teren de 3,18 hectare, ii apartine lui Codrin Stefanescu si unei alte persoane. "Cum cei doi detin respectivul teren in raportul de 80%-20%, lui Stefanescu ii vor reveni 4 milioane, iar asociatei lui, 1 milion", scrie sursa citata, care prezinta mai multe facsimile.

In ancheta jurnalistilor de la RISE Project apare o adevarata increngatura de afaceri si interese, printre care si numele omului de afaceri Sorin Stanescu, nasul de cununie al fiului lui Liviu Dragnea.
 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img