joi, 28 martie, 2024

Romanca, sofer Uber in Londra: Un oras de sclavi! Faci bani cat sa traiesti de pe o zi pe alta, nimic mai mult

Distribuie:

Publicat:

Jurnalistii britanici de la Financial Times au publicat povesti despre mai multi soferi Uber, in contexul in care autoritatile de reglementare au decis sa interzica activitatea companiei Uber-ul in capitala Marii Britanii. Printre cei care isi impartasesc experientese traite in Londra, o romanca – Elena Ionescu, numele sau a fost schimbat, la dorinta sa, pentru a-si proteja identitatea.

Londra. Orasul fondurilor mutuale, al hipsterilor si al soferilor Uber. 40.000 de soferi, 3.5 milioane de clienti. Orasul are ritmul lui, Uber are si el propriul ritm..

Alarma ceasului suna in fiecare dimineata la 4.30, la 5.30 porneste aplicatia. Elena Ionescu este de trei ani la Londra, sase, sau uneori chiar toate cele sapte zile ale saptamanii si le incepe astfel, se trezeste cu ore bune inainte ca vreo alta lumina sa se aprinda in casa in care locuieste. Pleaca la munca sperand sa castige 80 de lire…

"Am plecat din Romania pentru ca iubitul meu visa sa traiasca la Londra, sa se realizeze. Cand am ajuns, visam si eu la o cariera stralucitoare. Dar nu asa au mers lucrurile. Londra m-a dezamagit", declara romanca jurnalistilor.

De-abia s-a trezit, dar arata obosita, pare mai in varsta decat cei 31 de ani. E un timbru ce amaraciune prezent in fiecare vorba pe care o rosteste. Acasa lucra ca si contractor pentru Enel – "Adevarul e ca in Romania aveam o viata mult mai buna", spune Elena.

Iulian, iubitul Elenei, conduce noaptea. Tura lui de Uber se termina la 4.30 dimineata. Cei doi apuca sa se vada foarte putin, intre schimburi. "Daca ne pierdem slujbele, nu ne vom putea plati telefoanele, masinile", spune Elena. Ea castiga intre 300 si 600 de lire pe saptamana, in Romania, salariul mediu este de 600 de lire sterline pe luna, dar cheltuielile nu se pot compara, aproape toti banii castigati la Londra se duc pe chirie, masina, benzina, mancare si telefon.

Stres. Epuizare. Bani. Aceste probleme sunt in gandurile multor londonezi, dar pentru Elena Ionescu e altfel. "Londra este un oras de sclavi. Faci bani cat sa traiesti de pe o zi pe alta. Nimic mai mult. Diminetile sunt mereu aceleasi. Aproape in 30% dintre ele resimti furia. Clientii dau vina pe tine si pentru trafic, pentru vreme. Tipa si urla. Se comporta intr-un mod pe care nu si-l permit cu taximetristii. Unii dintre ei se poarta de parca ai fi proprietatea lor", spune romanca.

Cursele preferate sunt cele din weekend, cand la orele diminetii clientii se retrag beti catre casele lor. "Imi plac betivii tacuti. Si cei care canta, si rad. Chiar si cei furiosi ca i-au prins zorile in oras. Dimineata ii linisteste pe toti"

Se intampla des sa fie victima unor abuzuri. "Tipa. Devin neciopliti. Daca devin si agresivi, calc pedala”. Dar clientii furiosi se enerveaza si mai tare. ,,`Du-ma la Canary Wharf. Am o intalnire`. Eram aproape acolo cand a inceput sa tipe. `Esti cel mai prost sofer. Esti cel mai prost sofer pentru ca nu bagi viteza`. `Nu pot`, i-am spus. `Imi pierd carnetul`. `Condu dracului. Imigrant nenorocit. Baga viteza pentru ca te platesc. Cand am terminat cursa, am inceput sa plang. Voiam sa ma intorc acasa, simteam ca trebuie sa renunt la Uber pentru ca nu este o slujba pentru femei".

Acasa, in Romania, tatal ei este sofer de taxi. Nu are studii universitare, dar nu a locuit niciodata in conditiile in care o face la Londra, aproape ca mai toti romanii pe care i-a intalnit aici – 20, chiar si 30 de suflete, inghesuite in apartamente ponosite. "Nimeni nu traieste asa in Romania!".

"De abia astept sa ma intorc acasa, ceea ce traim aici, la Londra, nu e viata…", concluzioneaza romanca in finalul interviului.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img