vineri, 29 martie, 2024

Rusia a lansat patru sateliti militari, destinati nevoilor Ministerului Apararii

Distribuie:

Publicat:

Rusia a lansat miercuri patru sateliţi militari transportaţi de o rachetă Soiuz de pe cosmodromul de la Pleseţk, informează agenţiile ruse de ştiri, preluate de AFP, potrivit agerpres.ro.

"O unitate a forţelor aerospaţiale a efectuat un tir reuşit cu o rachetă Soiuz 2.1V cu un bloc de patru sateliţi destinaţi nevoilor Ministerului Apărării", a declarat un purtător de cuvânt al armatei ruse, citat de agenţia de stat Ria Novosti.

Autorităţile ruse nu au precizat de ce tip sunt sateliţii sau care va fi rolul lor.

În Rusia, sectorul spaţial, care este din punct de vedere istoric un motiv de mândrie dar în prezent este afectat de corupţie şi de neglijenţă, a cunoscut o serie de regrese umilitoare în ultimii ani, care totuşi nu au limitat marile ambiţii naţionale.

Din 2011, Rusia este singura ţară în măsură să trimită echipaje spre Staţia Spaţială Internaţională. Însă eşecuri recente, scandalurile în cadrul agenţiei spaţiale Roskosmos şi concurenţa cu compania SpaceX pun în pericol viitorul acestei exclusivitate, notează AFP.

Viitoarea misiune de transport a unui echipaj către ISS este prevăzută să aibă loc pe 20 iulie. Echipajul va fi format dintr-un american, un rus şi un italian.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img