joi, 28 martie, 2024

Rusia trece la amenintari! Mesajul care nu lasa loc de interpretari: ” Va jucati cu focul si o sa va para rau”

Distribuie:

Publicat:

Rusia acuza Marea Britanie ca inventeaza acuzatii pentru a discredita Moscova pe plan international. “Va jucati cu focul si o sa va para rau” – a declarat ambasadorul rus la ONU la o sedinta a Consiliului de Securitate dedicata cazului Skripal. La randul lui, oficialul rus a lansat propriile acuzatii, sustinand ca, cel mai probabil, atacul chimic este opera serviciilor secrete ale unei alte tari.

Ambasadorul rus la ONU a fost primul care a luat cuvantul si s-a dezlantuit impotriva Marii Britanii.

Vasily Nebenzya, ambasadorul Rusiei la ONU: “Nu puteati sa inventati o poveste mai buna? Autoritatile britanice au decis repede ca insinuarile lor lipsite de dovezi nu vor avea costuri. Credeti-ma, prieteni, aceasta poveste si aceasta ancheta nu sunt nici pe departe incheiate.”Diplomatul rus a acuzat Londra ca se foloseste de cazul otravirii fostului spion rus Serghei Skripal pentru a duce un razboi de propaganda impotriva Rusiei. Dovezile prezentate de britanici sunt nefondate, a mai spus ambasadorul Moscovei. In plus, a mentionat ca neurotoxina folosita, desi are nume rusesc, este produsa si in alte tari.

Vasily Nebenzya, ambasadorul Rusiei la ONU: “Londra ne-a dat un ultimatum absurd, de 24 de ore, pentru a raspunde acuzatiilor. Evident ca l-am respins. Nimeni, in nicio conditie, nu poate vorbi astfel Rusiei.” Rusia a cerut sa participe la ancheta, dar solicitarea a fost respinsa de britanici. E ca si cum ai lasa un incendiator sa cerceteze izbucnirea unui foc, a spus ambasadorul britanic la ONU.

Vasily Nebenzya, ambasadorul Rusiei la ONU: “Daca veti refuza, vom considera asta o incercare a Marii Britanii de a ascunde adevarul.”

In urma cu o luna, fostul spion rus si fiica lui, Iulia, au fost otraviti cu o neurotoxina care ar fi fost pusa pe clanta usii de la intrarea in locuinta lor. Iulia Skripal s-a trezit din coma si se simte bine. Ea si-a sunat verisoara, iar aceasta a predat inregistrarea convorbirii unei televiziuni din Rusia.

-”Totul este bine, totul e bine. Toate se pot rezolva, suntem din ce in ce mai bine si in viata.
-Tatal tau este bine? 
-E bine, se odihneste si acum doarme. Starea noastra este buna, nu e nimic ireparabil. O sa ies din spital in curand, totul este in regula.”

Cazul a dat nastere unei crize diplomatice. Marea Britanie si aliatii sai au expulzat 150 de diplomati rusi. Iar Moscova a raspuns trimitand acasa acelasi numar de reprezentanti straini.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img