vineri, 19 aprilie, 2024

S.T.P.F. Vaslui : Permise false depistate la controlul de frontiera

Distribuie:

Publicat:

Politisti de frontiera vasluieni efectueaza cercetari cu privire la trei tineri care au prezentat la controlul de frontiera permise de conducere false.

* In data de 03 ianuarie, s-au prezentat in Punctul de Trecere a Frontierei Albita, pentru efectuarea formalitatilor necesare intrarii in tara, cetateanul din R. Moldova Ion D., in varsta de 24 de ani si Iulian C, cu cetatenie romana si R. Moldova, in varsta de 26 de ani, ambii conducand autoturisme marca Mercedes.

Existand suspiciuni cu privire la autenticitatea permiselor de conducere prezentate la controlul de frontiera, similare celor eliberate de autoritatile din R. Moldova, s-a procedat la efectuarea de verificari suplimentare, ocazie cu care politistii de frontiera au constatat ca documentele nu indeplinesc conditiile de forma si fond ale unora autentice, acestea fiind false total.

In legatura cu cele constatate, cei doi tineri au declarat ca au obtinut documentele de la conationali, ale caror date nu le cunosc, dupa ce au achitat suma de 300 de euro, fiecare.

Politistii de frontiera efectueaza cercetari in cauze sub aspectul savarsirii infractiunilor de uz de fals si instigare la fals material  in inscrisuri oficiale.

* In data de 03 ianuarie, in jurul orei 15.30, politisti de frontiera din cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Berezeni – I.T.P.F. Iasi, aflati in exercitarea atributiilor de serviciu, au oprit in trafic, pentru un control, pe raza localitatii de frontiera Vetrisoaia, un autoturism marca Ford Focus, inmatriculat in Romania, condus de vasluianul Nicusor P., in varsta de 23 de ani.

La controlul de frontiera, pe langa documentele de identitate, tanarul a prezentat si un permis de conducere cu insemnele autoritatilor spaniole.

"Avand suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, lucratorii nostri au efectuat verificari suplimentare, ocazie cu care s-a constatat ca documentul in cauza nu indeplineste conditiile de forma si fond ale unuia autentic, fiind fals total." declara Irina MIRICA – purtatorul de cuvant din cadrul S.T.P.F. Vaslui

In urma verificarilor efectuate s-a concluzionat ca tanarul  nu poseda permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.

Politistii de frontiera efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunilor de uz de fals, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care nu poseda permis de conducere si complicitate la fals material in inscrisuri oficiale.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img