marți, 16 aprilie, 2024

Salvini acuza UE si Olanda de lipsa de umanitate: Amsterdamul a abandonat o nava cu 42 de migranti in apele teritoriale italiene

Distribuie:

Publicat:

Ministrul de interne al Italiei, Matteo Salvini, a acuzat duminică Olanda şi Uniunea Europeană (UE) că nu se interesează de soarta celor 42 de migranţi blocaţi de 11 zile în apele teritoriale italiene, pe o navă umanitară olandeză, informează AFP, potrivit agerpres.ro.

"I-am scris personal colegului meu olandez: sunt incredul, pentru că ei nu se interesează de nava aflată sub pavilionul lor (…) şi care se află pe mare deja de 11 zile", a notat într-un comunicat Matteo Salvini, liderul partidului Liga (extrema dreaptă) şi vicepremier al guvernului italian.

Nava umanitară Sea-Watch 3 a salvat, în 12 iunie, 53 de migranţi de pe o ambarcaţiune pneumatică care plecase de pe costa libiană. Comandantul navei, aflate sub pavilion olandez dar care este închiriată de un ONG german, a refuzat să-i ducă înapoi în Libia, ţară care nu este considerată un loc sigur, şi s-a îndreptat spre costa Italiei.

Zece dintre aceşti migranţi, printre care femei însărcinate, au fost autorizaţi să debarce în urmă cu opt zile la Lampedusa, un alt bărbat bolnav – sâmbătă, însă ceilalţi 42 rămân pe nava care nu poate intra în apele teritoriale italiene.

"Vom considera guvernul olandez şi UE, absentă şi depărtată ca întotdeauna, responsabili de tot ce li s-ar putea întâmpla femeilor şi bărbaţilor aflaţi la bordul Sea-Watch", a conchis Salvini, care le-a interzis navelor închiriate de ONG-uri ce salvează migranţi să acosteze în porturi italiene.

Totodată, guvernul maltez a anunţat duminica aceasta că marina sa militară a salvat un grup de 37 de migranţi aflaţi în dificultate în Marea Mediterană şi care trebuie ar urma să fie transferaţi pe insulă în timpul zilei.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img