joi, 28 martie, 2024

Saptamana de cosmar pentru liderul COTAR: Dupa ce a fost trimis in judecata de DNA pentru coruptie

Distribuie:

Publicat:

Problemele se țin lanț în ultima perioadă de Vasile Ștefănescu, cel care, până acum ceva timp, poza într-unul dintre cele mai influente personaje din zona transportului public de persoane. Vremurile în care liderul COTAR tăia și spânzura pe această piață amenințând inclusiv politicieni și guvernanți pentru a da legi în interesul patronilor din taximetrie par, însă, să apună, după veștile extrem de proaste primite în ultimele zile.

Mai întâi, Vasile Ștefănescu a fost trimis în judecată de DNA pentru fapte de corupție, iar mai apoi a fost contestat inclusiv de taximetriștii pe care susține ca-i reprezintă, din cauza mitingului eșuat de ieri, din Piața Victoriei.

Așa cum se vede și pe înregistrări, liderul COTAR a fost apostrofat și huiduit la scenă deschisă de taximetriștii strânși în fața Guvernului. Aceștia i-au reproșat că nu le reprezintă cu adevărat interesele și face doar jocurile patronilor de dispecerate. Mulți dintre șoferii care au venit din provincie, unii și de la câteva sute de kilometri distanță, și-au dat seama că au bătut drumul degeaba la București și că Vasile Ștefănescu nu a fost în stare să le rezolve niciuna dintre problemele lor reale. Nervoși, oamenii s-au descărcat pe rețelele sociale adresându-i cuvinte extrem de dure lui Vasile Ștefănescu și avertizând că nu vor mai veni la niciun protest organizat de liderul COTAR.

Practic, mitingul de ieri nu a reușit decât să irite și mai mult și să atragă din nou antipatia bucureștenilor pentru blocarea timp de o zi întreagă a traficului în Capitală

Puternic contestat în interiorul breslei pe care pretinde că o reprezintă, Vasile Ștefănescu se confruntă în paralel și cu probleme penale. Asta după ce pe 12 aprilie Curtea de Apel București a decis începerea pe fond a procesului în care președintele COTAR este acuzat că ar fi deturnat peste 360 de mii de euro dintr-un program finanțat de Comisia Europeană. Ștefănescu ar fi folosit banii destinați ajutorării șomerilor și tinerilor fără posibilități pentru a face mai multe achiziții în scopuri personale. În acest dosar, Ministerul Fondurilor Europene s-a constituit parte civilă pentru recuperarea prejudiciului de sute de mii de euro.

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img