vineri, 29 martie, 2024

Scăderea sectorului de retail coboară cotațiile acțiunilor europene

Distribuie:

Publicat:

Acţiunile europene sunt în scădere, luni, din cauza unui avertisment de profit dat de retailerul online ASOS, care a îngrijorat investitorii că cumpărătorii nu vor mări ca de obicei cheltuielile înainte de Crăciun, transmite Reuters.

Indicele Stoxx 600 este în declin cu 0,4%, DAX al bursei din Frankfurt cu 0,1%, iar FTSE 100 al bursei din Londra cu 0,2%.

Acţiunile retailerului britanic ASOS au scăzut cu 36% după ce şi-a redus estimările, arătând că rezultatele din noiembrie au fost uşor sub aşteptări.

Anunţul este cel mai recent dintr-o serie de avertismente şi perspective negative ale unor compercianţi precum Sports Direct, Dixons Carphone şi Bonmarche, care arată performanţe slabe în sezonul crucial al sărbătorilor de iarnă.

Acţiunile Zalando, rival german al ASPS şi cel mai mare retailer online din Europa, au scăzut cu 16,8%.

Declinul a şters 1,3 miliarde de lire sterline din capitalizarea bursieră a ASOS şi 1 miliard de euro din capitalizarea Zalando, în primele 30 de minute de tranzacţionare.

Titlurile unui alt retailer britanic, Boohoo, au coborât cu 18% la deschidere, dar au recuperat o parte din pierderi după anunţarea unor vânzări record de Black Friday. Cel mai recent acţiunile Boohoo erau în coborâre cu 9,8%.

Acţiunile retailerului suedez H&M au scăzut cu 3,8%, ca urmare a declinului provocat de titlurile ASOS la nivelul pieţei, în pofida unor vânzări conforme cu aşteptările analiştilor. Titlurile Next şi Marks & Spencer au coborât cu 3,7%, respectiv cu 2,4%

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img