marți, 19 martie, 2024

Schimbări în învățămantul romanesc. Imaginea școlilor din țară se va schimba

Distribuie:

Publicat:

Un proiect de lege care a fost adoptat, luni, de Camera Deputaților va schimba radical imaginea învățământului românesc. Dacă până acum, eram obișnuiți cu clase supraaglomerate și cu elevi înghesuiți în bănci, situația se va schimba radical. Camera Deputaților a votat o lege, care a fost deja trimisă la promulgat la președintele României, prin care s-a stabilit că numărul de elevi dintr-o sală de clasă să fie în medie de 17. Prevederea este obligatorie pentru învățământul primar. Potrivit acesteia, numărul minim de elevi dintr-o clasă nu poate fi mai mic de zece, și mai mare de 22, cifra medie fiind 17.

De asemenea, noile reglementări se referă și la creșe și grădinițe. Astfel, la creșe, numărul mediu de copii dintr-o grupă va fi de șase, dar acest număr nu va putea depăși opt. La grădinițe, grupele vor avea în medie 12 copii, dar nu pot fi mai mari de 17. Dacă până acum, un copil care nu a împlinit vârsta de trei ani nu putea fi înscris la grădiniță, decât prin derogare, prin noua lege vârsta minimă la care un copil poate intra în grupa mică, de la grădiniță, este de doi ani.

“La solicitarea expresă a părinților, pot fi înscriși în învățământul preșcolar copiii cu vârstă de minim 2 ani, asigurându-se finanțarea de bază corespunzătoare, de la bugetul de stat, în baza costului standard per preșcolar stabilit prin hotărâre a Guvernului”, se arată în noua lege.

Actul normativ se referă și la gratuitatea transportului pentru elevi.

„Elevii din învăţământul obligatoriu, profesional şi liceal acreditat/autorizat beneficiază de gratuitate pentru transportul local în comun, de suprafaţă, naval şi subteran, precum şi pentru transportul rutier județean și interjudețean, feroviar şi naval, pe tot parcursul anului calendaristic. Consiliile județene și consiliile locale organizează transportul public în vederea asigurării transportului elevilor spre școli”, se arată în document.

În cazul unde nu se poate aplica gratuitatea, Ministerul Educației va suporta costul abonamentelor de transport sau contravaloarea în bani a 52 de călătorii dus – întors, pentru elevii care locuiesc la internatele școlare.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img