joi, 25 aprilie, 2024

Se indreapta Regatul Unit catre alegeri generale anticipate? Cum ar putea fi oprit un Berxit fara acord

Distribuie:

Publicat:

Se îndreaptă Regatul Unit către alegeri generale anticipate? Şi ar putea acestea să oprească un ''Brexit dur'' sau, dimpotrivă, să-l încurajeze?

Numeroşi deputaţi britanici, atât din rândul conservatorilor aflaţi la guvernare cât şi din opoziţia laburistă şi liberal-democrată se împotrivesc cu îndârjire intenţiei noului premier Boris Johnson de a decide o ieşire din UE fără un acord, pe 31 octombrie, dacă blocul comunitar nu acceptă renegocierea acordului convenit cu premierul Theresa May, dar respins de legislativul britanic. Pentru a zădărnici un Brexit fără acord, aceşti deputaţi ar putea aşadar să încerce să provoace căderea guvernului şi convocarea anticipatelor, notează AFP într-un comentariu publicat marţi, potrivit Agerpres.

Însă există şi scenariul ca Boris Johnson să convoace el însuşi alegeri anticipate, cu un obiectiv diametral opus, acela de a-şi lărgi actuala majoritate foarte fragilă din parlament şi ca apoi să impună un ''no deal'' (Brexit fără acord), fără a avea însă certitudinea că va câştiga un asemenea pariu riscant. 

Poate parlamentul britanic să împiedice un Brexit fără acord ? 

Boris Johnson a promis la învestirea în funcţie, pe 24 iulie, că va negocia cu UE un nou acord, iar dacă blocul comunitar refuză va decide o retragere a Regatului Unit din UE fără un acord. 

Până în prezent Bruxellesul a respins categoric orice renegociere a acordului încheiat cu May şi în special clauza de ''backstop'' pentru frontiera nord-irlandeză, care a determinat respingerea documentului în Camera Comunelor şi pe care Boris Johnson o doreşte eliminată, întrucât în virtutea acestei clauze Regatul Unit ar rămâne în uniunea vamală europeană fără a putea decide unilateral ieşirea din aceasta. 

Prin urmare, cele două părţi îşi intensifică pregătirile pentru o ieşire dezordonată a Regatului Unit din UE pe 31 octombrie, perspectivă ce pare tot mai probabilă. 

Deşi a respins acordul privind Brexitul încheiat de predecesoarea lui Johnson, Camera Comunelor s-a manifestat în acelaşi timp şi împotriva unui ''no deal''. Pentru a împiedica materializarea unui asemenea scenariu, deputaţii britanici ar putea să încerce votarea unui pachet legislativ care să oblige executivul să convoace un nou referendum, să amâne din nou Brexitul sau chiar să-l anuleze. 

Dacă şi această strategie eşuează, Partidul Laburist, principala formaţiune de opoziţie, ar putea introduce o moţiune de cenzură care, dacă trece la vot, ar putea conduce la alegeri anticipate. 

Ce se întâmplă dacă Johnson pierde votul de încredere al deputaţilor? 

Dacă moţiunea de cenzură este adoptată, premierul are la dispoziţie 14 zile pentru a reconstitui o majoritate în Camera Comunelor, altfel va trebui să convoace alegeri anticipate. 

În acest interval şi un alt membru al Partidului Conservator şi-ar putea încerca norocul de a forma o majoritate, la fel putând să procedeze şi opoziţia laburistă. Dar diviziunile în legislativul de la Londra sunt atât de profunde încât pare puţin probabil ca opoziţia şi conservatorii să poată stabili împreună instalarea unui nou prim-ministru. 

Mai mult, pentru a permite învestirea unui nou premier, Johnson trebuie mai întâi să demisioneze. Or, el poate refuza acest lucru şi să aleagă revenirea la urne. 

Ce se va întâmpla cu Brexitul ? 

Evoluţia Brexit-ului depinde de opţiunea învingătorului eventualului scrutin anticipat. Echipa lui Johnson promite că va pune în aplicare Brexitul cu orice preţ, însă votanţii eurosceptici ar putea fi atraşi de Partidul pentru Brexit al lui Nigel Farage. La rândul său, liderul laburist Jeremy Corbyn este afectat de o criză legată de atitudinea antisemită a partidului său şi întârzie să-şi clarifice poziţia privind Brexitul. În schimb, câştigă teren liberal-democraţii pro-UE. 

Dacă decizia privind alegerile anticipate s-ar lua la scurt timp după începerea sesiunii parlamentare pe 3 septembrie ar fi posibil ca scrutinul să se desfăşoare înainte de 31 octombrie. 

Însă Johnson are în mână o carte majoră: el este cel care controlează calendarul şi poate alege data scrutinului, respectând totuşi unele termene legale. El poate aşadar să stabilească data unor alegeri anticipate după 31 octombrie, când Brexitul ar fi deja fapt împlinit.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img