News Flash:

Secretul celei mai scumpe cafele din lume

8 Februarie 2018
335 Vizualizari | 0 Comentarii
cafea

Kopi Luwak si-a castigat renumele de cea mai scumpa cafea din lume, in conditiile in care o ceasca costa intre 35 si 100 de dolari, iar o punga de cafea le scoate din buzunare doritorilor chiar si 1.000 de dolari. Originara din Indonezia, Kopi Luwak nu se diferentiaza nici prin boabele sale aromate ori prin modalitatea de preparare, ci prin procesul prin care este obtinuta, care ii fascineaza pe unii si ii dezgusta pe altii. 

Originara din Indonezia, Kopi Luwak nu se diferentiaza nici prin boabele sale aromate ori prin modalitatea de preparare, ci prin procesul prin care este obtinuta, care ii fascineaza pe unii si ii dezgusta pe altii. În traducere, „Kopi Luwak” inseamna „cafea de la zibete”. Zibetele sunt niste mamifere de talie mica, asemanatoare cu niste viezuri sau pisici de casa. Procesul de obtinere a cafelei presupune ca aceste animalute sa manance si sa digere boabele de cafea, care sunt apoi colectate din excrementele acestora. Boabele de cafea provin de la un arbore originar din zonele tropicale ale Africii si Asiei, care a fost ulterior „exportat” si in America Latina. Cofeina continuta de semintele acestui arbore ar trebui sa tina la distanta animalele, insa pentru zibete, aceasta nu este o problema.

Aroma speciala a cafelei Kopi Luwak este data de procesul de fermentatie care are loc in stomacul zibetelor. În timpul digestiei, pulpa si invelisul boabelor de cafea sunt indepartate, dar bobul in sine nu este distrus de sucurile gastrice. Dupa colectare, boabele de cafea sunt spalate, uscate, presate, apoi prajite. Cafeaua obtinuta astfel poate fi preparata ca orice cafea obisnuita, insa cei care au gustat-o spun ca aceasta are un gust inconfundabil, mult mai bun decat alte tipuri de cafea. Poate asa se explica si pretul exorbitant al Kopi Luwak.

Acest tip de cafea a castigat foarte multa popularitate dupa ce personajul interpretate de Jack Nicholson in filmul „The Bucketlist” sunt infatisate degustand o ceasca de Kopi Luwak. Statisticile arata insa ca aproximativ 70% dintre sortimentele de cafea Kopi Luwak vandute pe internet sau in coffee shop-uri nu sunt autentice sau nu contin deloc cagea. „Anual, se vinde cu aproximativ 5000% mai multa cafea Kopi Luwak decat este produsa. Productia autentica se ridica la doar 2.200 de kilograme anual. De ce apare aceasta discrepanta intre cifre? Pentru ca sunt multi sarlatani care pretind ca vand acest tip de cafea indoneziana la preturi mai mici, cu 300 de dolari pe jumatate de kilogram”, spune Mark Prince, de la Coffee Geek.

Metoda traditionala indoneziana de productie a cafelei presupune un proces riguros de selectie a boabelor colectate din excrementele zibetelor. De-a lungul anilor, au existat insa ingrijorari cu privire la conditiile in care sunt tinute animalele de catre producatorii care ofera o cafea sub standardele autentice. Astfel, s-a demonstrat ca acea cafea obtinuta de la animalele inchise in custi este de calitate mult mai slaba decat cea a animalelor crescute intr-un mediu salbatic, pe o plantatie de arbori de cafea. Acest lucru a dus la aparitia certificatelor de garantie a calitatii, precum si la marcarea etichetelor cu o emblema care sa ateste autenticitatea produsului.

sursa: digi24.ro

Distribuie:  
Loading...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1117 (s) | 24 queries | Mysql time :0.013306 (s)