News Flash:

Securistul Victor Ponta, citat in dosarul lui Sebastian Ghita! Ce calitate are fostul premier

29 Ianuarie 2018
402 Vizualizari | 0 Comentarii
ponta2

Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis luni citarea fostului premier Victor Ponta pentru a da declaratii in calitate de martor, pe 26 februarie, in dosarul in care fostul deputat Sebastian Ghita este acuzat de coruptie si santaj, alaturi de fosti sefi din politie si parchete din Prahova.

Presa a publicat in luna martie 2016 o declaratie data in instanta de Liviu Mihail Tudose - fost procuror general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti, in care acesta spunea ca s-a intalnit cu Victor Ponta in sediul Guvernului, iar acesta i-ar fi propus sa fie numit intr-o functie la DLAF sau Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor. Intalnirea cu Victor Ponta ar fi avut loc la insistentele lui Sebastian Ghita.

Sebastian Ghita a fost trimis in judecata in acest dosar pentru doua infractiuni de dare de mita, cumparare de influenta, spalare de bani, santaj, doua infractiuni de folosire, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii si conducerea unui vehicul fara permis.

De asemenea, in dosar mai sunt judecati Liviu Mihail Tudose - fost procuror general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti, Viorel Dosaru - fost sef al Inspectoratului de Politie Judetean Prahova, Constantin Ispas - ofiter de politie, Aurelian Constantin Mihaila - fost procuror general adjunct al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti.

Conform DNA, in perioada iunie 2013 - primavara anului 2014, in timp ce pe rolul PCA Ploiesti se afla, in curs de urmarire penala, o cauza complexa in care se efectuau cercetari cu privire la savarsirea unor infractiuni de evaziune fiscala si spalare de bani, mai multe persoane vizate de ancheta au obtinut informatii confidentiale pe diverse cai, printre beneficiarii acestor date nedestinate publicitatii fiind si Sebastian Ghita. Informatiile confidentiale priveau obiectul cercetarilor, persoanele fizice si juridice cercetate, masurile de supraveghere tehnica dispuse, masurile preventive ce urmau a fi luate, numele procurorului de caz si ale ofiterilor de politie delegati sa efectueze urmarirea penala.

"Concret, folosindu-se de influenta pe care o avea si pe care o exercita efectiv pentru mentinerea si promovarea in functii publice a anumitor persoane, Sebastian Ghita i-a capacitat pe inculpatii Tudose si Dosaru sa ii furnizeze informatii confidentiale din dosarul aflat in curs de urmarire penala pe rolul PCA Ploiesti. Faptele respective au fost comise in contextul in care, pe de o parte, deputatul Ghita avea interesul sa protejeze doua persoane implicate in activitatea infractionala ce facea obiectul anchetei, iar, pe de alta parte, avea personal interese de natura financiara la mai multi agenti economici supusi anchetei", sustin procurorii, conform Agerpres.

Anchetatorii au retinut ca, in schimbul acestor informatii, Sebastian Ghita i-a promis, pe de o parte, lui Viorel Dosaru ca il va sprijini sa isi mentina pozitia, dar si sa obtina alte functii de conducere. Pe de alta parte, i-a acordat procurorului Liviu Tudose sprijin in vederea obtinerii unor functii de conducere sau executie in cadrul unor institutii publice centrale.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1221 (s) | 24 queries | Mysql time :0.023762 (s)