News Flash:

Sedinta Colegiului Prefectural al judetului Vaslui

26 Ianuarie 2017
1387 Vizualizari | 0 Comentarii
Prefectul Judetului Vaslui, Isabel BOGDAN, a condus joi, 26 ianuarie 2017, sedinta ordinara a Colegiului Prefectural, care s-a desfasurat ȋn Sala “Alexandru Ioan Cuza” de la Palatul Administrativ.

Principalele subiecte incluse pe ordinea de zi au fost legate de administrarea si gestionarea indemnizatiei pentru cresterea copilului, precum si prezentarea unor aspecte legate de controlul metrologic legal privind mijloacele de masurare si masurarile care se utilizeaza in domenii de interes public.

In prima parte a sedintei, Mitrita Nechita, sef serviciu al Agentiei Judetene pentru Plati si Inspectie Sociala (AJPIS) Vaslui, a prezentat actul normativ privind programul de acordare a concediului si indemnizatiei pentru cresterea copiilor, cu modificarile aduse incepand cu 1 iulie 2016. Potrivit datelor de la AJPIS, la nivelul judetului Vaslui, in luna decembrie a anului trecut, au existat 1.836 de beneficiari ai indemnizatiei pentru cresterea copilului, din care 243 erau barbati, iar stimulentul de insertie a fost achitat pentru 667 de beneficiari. Dintre acestia, aproape 80 la suta primesc indemnizatia minima de 1.063 lei. In judet sunt doar 12 beneficiari care primesc indemnizatie mai mare de 4.000 lei. Cea mai mare indemnizatie platita de institutie este in cuantum lunar de 34.437 lei.

”Din analiza noastra se observa a scadere a numarului de beneficiari de indemnizatie pentru cresterea copilului de la an la an, care se datoreaza atat scaderii natalitatii, cat si a situatiei socio-economice precare a familiilor care nu realizeaza venituri impozabile. Avand in vedere ca in luna decembrie 2016, am platit alocatii de stat pentru 8.629 copii cu varsta de pana la 2 ani, respectiv 3 ani in cazul copilului cu handicap, ar fi trebuit sa platim indemnizatii si stimulente de insertie pentru 8.629 de familii, dar acestea s-au platit doar pentru 2.503 familii (29%), deorece in restul familiilor de 6.793 (71%), nici unul dintre parinti nu a realizat in ultimii doi ani anteriori nasterii copilului venituri impozabile sau nu s-a aflat in perioade asimilate (somaj, concedii medicale etc) si in consecinta nu indeplinesc conditiile de eligibilitate pentru acordarea indemnizatiei”, a spus Mitrita Nechita, sef serviciu AJPIS Vaslui.

In ceea ce priveste controlul metrologic legal privind mijloacele de masurare si masurarile care se utilizeaza in domenii de interes public, expertul Valerica Holban, de la Serviciul Judetean de Metrologie Legala (SJML) Vaslui a declarat ca prin verificarile metrologice periodice efectuate de laboratorul serviciului, s-a realizat in anul 2016 intrarea/mentinerea in legalitate a unui numar de 1.700 de mijloace de masurare utilizate in domeniul reglementat.
 
”In judetul Vaslui, legalitatea mijloacelor de masurare este asigurata pentru anumite sortimente si de laboratoare ale unor operatori economici, care au fost autorizate de catre Biroul Regional de Metrologie Legala sa efectueze verificari metrologice. In cursul anului 2016, laboratorul SJML Vaslui a rezolvat si solicitari de etalonare pentru un numar de 682 mijloace de masurare”, a conchis Valerica Holban.

isabel bogdan mitrita nechita ajpis vaslui valerica holban
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1141 (s) | 24 queries | Mysql time :0.021507 (s)