marți, 19 martie, 2024

Seful Politiei Romane va fi demis. Anuntul va fi facut in curand (Surse)

Distribuie:

Publicat:

Seful Politiei Romane, Bogdan Despescu, va fi demis, potrivit unor surse citate de Antena 3. Un comunicat oficial ar urma sa fie remis presei dupa sedinta de Guvern, care a inceput deja la Palatul Victoriei.

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a ajuns, miercuri dimineata, in jurul orei 09.00, la Palatul Victoria, unde a avut discutii cu Mihai Fifor inainte de sedinta de Guvern.

Premierul interimar Mihai Fifor a declarat, marti seara, ca situatia generata de scandalul politistului acuzat de pedofilie "va fi analizata cu foarte mare atentie", in cursul acestei zile.

Intrebat daca s-a discutat si despre demisia actualului sef al Politiei Romane, Bogdan Despescu, Mihai Fifor a declarat: "Asta este o situatie pe care o sa o analizam cu foarte mare atentie in cursul zilei de maine (miercuri -n.r.) si o sa luam o decizie".

O decizie privind conducerea Politiei Romane inca nu a fost luata, in urma scandalului politistului de la Brigada Rutiera a Capitalei Eugen Stan, arestat pentru fapte de pedofilie. Pe 9 ianuarie, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a anuntat ca i-a trimis premierului de la acea vreme, Mihai Tudose, propunerea de schimbare din functie a sefului Inspectoratului General al Politiei Romane (IGPR), Bogdan Despescu. Dan a propus atunci inlocuirea acestuia cu Catalin Ionita. Mihai Tudose a anuntat insa ulterior ca i-a cerut lui Bogdan Despescu sa ii prezinte, in termen de saptamana, un raport.

CITESTE SI: O cunoscuta jurnalista din Romania intervine in scandalul politistului pedofil. Mihai Tudose si Carmen Dan, atacati dur

Jurnalista Sorina Matei intervine in forta in scandalul politistului-pedofil! Jurnalista il acuza pe premierul Mihai Tudose ca nu l-a demis pe Bogdan Despecu de la sefia Politiei Romane, desi acesta i-a recunoscut ca nu stia ce se intampla in institutia pe care o conducea de doi ani. Matei il mai acuza pe Tudose ca i-a cerut fix lui Despescu sa faca un raport asupra situatiei, raport ce nu are cum sa fie obiectiv de vreme ce este facut de oameni care au fost complici si care au esuat in misiunea lor.

Sorina Matei o acuza si pe Carmen Dan ca nu a spus public faptul ca are un consilier care a fost prieten cu violatorul vreme de sapte ani. In acest context, jurnalista se intreaba de ce este atat de important acest personaj de a ajuns consilier al Ministrului de Interne.

1. Deci Tudos' nu l-a demis pe Bogdan Despescu, care i-a recunoscut ca nu stia ce se intampla in institutia pe care o conducea de 2 ani ca sef al IGPR, pentru ca, in mod halucinant, nu avea cu cine sa-l inlocuiasca. Tudos' n-a gasit niciun om mai responsabil, un profesionist, un om curat, integru si drept din zecile de mii de oameni din MAI ca sa-l schimbe pe seful IGPR care nu-si controla si gestiona institutia si postul.
Pe acest principiu fals clamat de Tudos', schimbarile din fruntea IGPR si in fruntea institutiilor de forta in general nu mai pot fi facute, indiferent de vinovatii, lipsa de responsabilitati si lipsa de asumari, complicitati, doar pentru ca decidentul sustine ca n-a gasit inlocuitor. De parca institutia interimatului intr-o structura cu zeci de mii de persoane si linii de comanda nu exista. So, Despescu e atat de bun, indiferent de esecul pe functie, incat este efectiv de neinlocuit. Pai daca e de neinlocuit si atat de bun, de ce sa-l schimbi, nu? Doar a esuat cu tot cu institutia ce explodeaza de atatea commplicitati in acest caz. Si daca e in continuare de neinlocuit chiar daca a esuat cu tot cu institutie, inseamna ca sustinerea teribila ii vine lui Despescu din alta parte, nu din rezultatele muncii lui. Oare de unde?! Inseamna ca adevaratele si realele criterii de numire a sefilor IGPR sunt cu totul altele.

2. Aflam ca nici Bogdan Despescu nu si-a oferit demisia, macar de onoare, daca nu din motiv de esec. So, si Despescu crede ca nu are vreo responsabilitate, desi a recunoscut in fata lui Tudos' ca nu stia ce se intampla in structura pe care el o conduce din 2015. Suntem in 2018.
Daca spui ca nu stii ce se intampla de mai bine 2 ani in institutia pe care tu o conduci inseamna ca n-ai ce sa cauti acolo, ca nu poti conduce, ca ai esuat din impunerea unor criterii de integritate, din misiunea ta de aplicare a legii si de aparare a sigurantei cetatenilor.

3. Mai mult, Tudos' il pune chiar pe Despescu sa-i faca raport despre esecul institutiei sale pe care a pastorit-o 2 ani in cazul politistului pedofil si violator. Pai cum sa faca in mod obiectiv, un raport nepartinitor Despescu, cu vinovatii si masuri de preventie, cand chiar el – Despescu- a esuat in acest management la IGPR? Tudos' nu a pus o o a treia parte neimplicata sa produca aceasta analiza obiectiva, ci l-a pus chiar pe Despescu, pe cei implicati pe lantul de comanda si responsabilitati. Niciodata nu rezolvi asemenea probleme grave de sistem fara sa stii adevarul. Si adevarul nu-l vei afla niciodata de la oamenii care aveau responsabilitati in problema, de la cei implicati, de la complici, de la cei care au esuat.

4. Doamna Dan nici ea n-a spus opiniei publice ca are un consilier prieten cu violatorul vreo 7 ani. Oare de ce, de ce a evitat sa spuna asta? E atat de important consilierul? Si daca da, de ce, de cine a fost recomandat, cum a ajuns el consilier la ditamai ministrul? Nici in aceasta situatie n-avem pana acum nicio demitere, nici macar explicatii.

5. Nici sindicatele agresive din Politie nu-si asuma niciodata responsabilitatea cu privire la membrii sai cu probleme, multi din cei implicati in caz fiind membri de sindicat.

6. Nici procurorii si politistii care au lucrat la cazurile violatorului nu-si asuma responsabilitatea, in aceasta situatie fiind vorba despre o musamalizare clasica facuta de Politie si Parchet, cu implicarea mai multor procurori si politisti. Parchetul a lasat ca dosarele sa fie clasate, instrumentate defectuos sau curatate de Politie, in conditiile in care stia ca Politia e implicata iar structurile de parchet conduc anchetele. Dar violatorul facuse paza si pe la Pachetul General. Era de'al lor.

7. Pana acum, in tot acest lant al musamalizarilor si complicitatilor timp de 9 ani, in care este implicata Politia, lantul de comanda si dar si procurorii, n-a zburat din functie decat seful direct al Violatorului, seful de Serviciu Supraveghere Rutiera in Sectoarele 1,2,6. Si el un mic Dumnezeu. Ca toti micii Dumnezei ai Politiei si Parchetului care n-ar trebui sa aiba legea in mana”, scrie Sorina Matei pe Facebook.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img