joi, 28 martie, 2024

Seful SRI ar putea fi pe picior de plecare! Americanii au dat “semnalul” (presa)

Distribuie:

Publicat:

Partenerii americani au dat semnalul, iar conducerea Serviciului Roman de Informatii e pe faras, scriu jurnalistii de la National. Potrivit informatiilor acestora, americanii nu ar fi multumiti de Eduard Hellvig si ar dori ca scaunul de director sa fie ocupat de propriul lor om.

"Mesajul transant transmis de catre partenerii americani ca, daca tot isi vor spori semnificativ prezenta in Romania, atunci vor sa joace totul pe mana lor, ceea ce inseamna ca vor sa aiba propriul om la conducerea operativa a Serviciului Roman de Informatii. Astfel ca zilele lui Eduard Hellvig sunt ca si numarate, chiar daca operatiunea propriu-zisa de „anihilare” a acestuia va fi una dificila, tehnic vorbind scaunul actualului director al SRI stand in pixul lui Klaus Iohannis (…) Un sef caruia americanii ii reproseaza, pe langa „simbioza” intr-un fel de inteles cu interesele germane in tara noastra, faptul ca, pur si simplu, nu a avut destul „sange in instalatie” pentru a taia in carne vie intr-un SRI a carui imagine va fi greu de spalat in urmatorii ani. Ceea ce, pentru un serviciu secret, este pur si simplu catastrofal…", scrie jurnalistul Catalin Tache.

Jurnalistul sustine, insa, ca intreaga operatiune de schimbare a sefului SRI ar fi si un semnal, voalat, pentru Klaus Iohannis din partea partenerilor din SUA.

"Asa ca operatiunea de aducere a propiului om la butoanele operative ale SRI-ului la anul, intr-o perioada in care seful statului ar trebui in mod normal sa lanseze atacul pentru un al doilea mandat poate fi „decodata” si ca un ultim avertisment pentru Iohannis ca ar fi bine sa o lase mai usor cu germana, ca doar americanii sunt invatati sa vorbeasca engleza, fie si cu propriul lor accent, oriunde s-ar afla in lumea asta…", conchide Tache.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img