miercuri, 24 aprilie, 2024

Shinzo Abe cere Iranului sa aiba un rol constructiv in Orientul Mijlociu

Distribuie:

Publicat:

Premierul japonez Shinzo Abe, aflat în vizită la Teheran, a cerut miercuri Iranului să aibă un rol constructiv în Orientul Mijlociu, unde Republica Islamică a indicat că întrevede posibilitatea unei schimbări ''pozitive'' dacă Washingtonul încetează "războiul economic" împotriva sa, relatează AFP potrivit Agerpres.

"Este esenţial ca Iranul să aibă un rol constructiv în stabilirea unei păci solide şi a stabilităţi în Orientul Mijlociu", a declarat premierul nipon în cadrul unei conferinţe de presă, la încheierea unei întrevederi cu preşedintele iranian Hassan Rohani. 

"Dacă există tensiuni'' în Orientul Mijlociu, ''originea lor este războiul economic al Statelor Unite împotriva Iranului. Când acesta va înceta, vom vedea o schimbare foarte bună în regiune şi în lume", a spus Rohani. 

"Nu vom declanşa niciodată un război, chiar împotriva Statelor Unite, dar vom da un răspuns greu dacă suntem atacaţi", a avertizat preşedintele Rohani. 

Shinzo Abe a început miercuri o vizită la Teheran, fiind prima vizită a unui premier japonez în Iran în ultimii peste 40 de ani, cu ambiţia declarată de a contribui la reducerea tensiunilor între Statele Unite şi Iran care s-au amplificat în ultimele săptămâni pe fondul preocupărilor legate de viitorul acordului internaţional privind programul nuclear iranian din care Washingtonul s-a retras în 2018. 

Japonia a oprit importul de ţiţei iranian în luna mai pentru a se conforma sancţiunilor SUA impuse Iranului.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img