vineri, 26 aprilie, 2024

Simona Halep s-a logodit cu Toni Iuruc. Petrecere mare in cinstea celor doi. Invitatii au avut reguli stricte

Distribuie:

Publicat:

Simona Halep s-a logodit. Da, da, aţi auzit bine, iar evenimentul a fost unul cu ştaif. Logodna a avut loc, sâmbătă seară, într-un local din Constanţa, acolo unde toţi cei dragi s-au strâns pentru a-i fi alături sportivei.

Potrivit jurnalistului Decebal Rădulescu, evenimentul a avut loc sâmbătă seară, înr-unul dintre cele mai renumite localuri din Constanţa. Totul a fost ţinut secret, pentru că Simona Halep a vrut să se bucure alături de familie şi de prieteni de aceste momente.

Deschisă în ceea ce priveşte viaţa profesională, Simona Halep este destul de secretoasă cu tot ceea ce ţine de alegerile personale. Ba char până în această vară a decis să-l ţină ascuns pe iubitul său de ochii curioşilor. Acum, însă, totul a eşit la iveală, iar Simona Halep se pregăteşte de nuntă mare.

Astfel, jurnalistul Decebal Rădulescu a precizat că după ce i-a oferit inelul de logodnă iubitei sale, Toni Iuruc a trebuit să o ceară şi de la tatăl său. Fără nicio problemă, de altfel, pentru că Stere Halep este foarte încântat de ginerele pe care fiica sa i l-a adus, mai ales că este tot machedon.

În plus, invitaţii au fost nevoiţi să respecte o regulă strictă şi serioasă. Niciunul dintre oamenii care i-au fost alături Simonei Halep şi lui Toni Iuruc nu au avut voie să filmeze pentru a transmite mai departe imaginile pe reţelele sociale.

"În tradiția machidonilor, evenimentului de acest gen i se mai spune: ’se dă semnul’. Petrecerea se desfășoară cu o regulă strictă: niciun invitat n-are voie să posteze imagini sau filmulețe pe rețelele de socializare", a scris jurnalistul pe Facebook.

Astfel, anul 2020 se anunţă a fi cel mai important pentru Simona Halep în ceea ce priveşte viaţa personală, pentru că la începutul toamnei va face nuntă cu alesul inimii ei, Toni Iuruc.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img