vineri, 19 aprilie, 2024

Situatia COVID-19 în judetul Vaslui, sambata, 04 Aprilie

Distribuie:

Publicat:

În contextul informării privind situația generată de răspândirea virusului COVID-19, vă aducem la cunoștință că în data de 04 aprilie 2020, la nivelul județului Vaslui sunt monitorizate de către Direcția de Sănătate Publică Vaslui: 3053 de persoane aflate în izolare la domiciliu, 219 persoane izolate la domiciliu în ultimele 24 de ore, au ieșit din izolare la domiciliu în ultimele 24 de ore un număr de 396 persoane, iar în carantină instituționalizată se află în prezent 316 persoane, nicio persoană nu a ieșit din carantină în ultimele 24 de ore, 55 de persoane carantinate în ultimele 24 de ore și 11 cazuri confirmate.
 

Polițiștii vasluieni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, pentru impunerea normelor legale specifice stării de urgență prin verificarea persoanelor și societăților comerciale dar și fluidizarea traficului rutier precum și prin escortarea autovehiculelor care tranzitează județul Vaslui cu persoane care părăsesc țara sau urmează să intre în carantină.
 

În ultimele 24 de ore, 340 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui şi efective ale poliţiei locale au desfășurat misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. S-a verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a peste 2940 de persoane şi peste 980 locaţii de izolare/carantinare precum și 263 de societăți comerciale/PFA.
 

Au fost aplicate 237 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 386.590 lei, 235 astfel de sancţiuni (în valoare de 367.490 lei) fiind aplicate persoanelor care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei.
 

Polițiștii au dispus plasarea în carantină instituționalizată, sub pază, pentru următoarele 14 zile, față de o persoană care nu a respectat măsura izolării. Faţă de aceasta a fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 2.000 lei.
 

Reamintim tuturor cetățenilor că nerespectarea legislației în vigoare atrage sancțiuni și foarte important, necunoașterea legii nu poate fi invocată ca scuză. Tocmai de aceea recomandăm tuturor să se informeze doar din surse oficiale. Este esențial să fim responsabili, să conștientizăm faptul că acțiunile noastre pot afecta comunitatea în care trăim.
 

Vă rugăm să rămâneți în casă pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi!
 

RUGĂM cetățenii să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor.
 

De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.
 

REAMINTIM cetățenilor că modelul declarației pe proprie răspundere și adeverinței eliberate de angajator poate fi descărcat și de pe site-ul web al Instituției Prefectului – județul Vaslui: https://vs.prefectura.mai.gov.ro/coronavirus-declaratie-ad…/
 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img