Libertatea a verificat această mărturie uluitoare chiar cu comandantul militar al Spitalului din Suceava. Generalul militar Ionel Oprea a confirmat că medicul Mihai Mărginean e în subordinea sa și lucrează la ATI, de unde a relatat aceste episoade cutremurătoare.
Mihai Mărginean, un tânăr medic militar anestezist din Cluj, detașat la Spitalul Județean de Urgență din Suceava, a descris pe un cont de Facebook ce poartă numele Alina Mihai scenele de groază pe care le trăiește într-un salon cu bolnavi infectați cu COVID-19 ai Spitalului Județean din Suceava.
”Da, Mărginean este la noi, e venit cu echipa de la Cluj, i-am întâlnit, dar nu i-am reținut numele”, a spus generalul Ionel Oprea, comandatul Spitalului Județean din Suceava, pentru Libertatea. Medicul ATI oferă, practic, prima incursiune din interiorul unui salon unde se înțelege exact care este șocul atât al pacienților, cât și al cadrelor medicale, în fața unor manifestări ale suferinței COVID-19, care te conduce la moarte cu o rapiditate nemaîntâlnită pentru o boală atât de contagioasă. Gata! Sunt înăuntru, pe partea cealaltă, dincolo… sentimentul cred că seamănă cu ceva ce ai putea să simți după ce ești răpit de o specie extraterestră.
Simt un fior rece. Ceva din mine se activează și transmite un semnal de alarmă – înțeleg doar atât: „ceva” nu e ok. Mihai Mărginean, medic militar ATI la spitalul din Suceava: BUM!!! Sunt aproape 30 de pacienți în jurul meu. Câțiva extratereștri albi se plimbă printre ei. Unii intuiesc rolul meu și încep să ridice mâinile disperate spre mine și strigă „domnule doctoooor! domnule…” cuvintele le rămân în gât. Mă uit în sus spre monitoare și văd că saturațiile lor sunt 55-60%, apoi mă uit mai sus… spre Dumnezeu și dintr-odată mi-a fost dat să înțeleg. Aici e RĂZBOI!”, scrie doctorul clujean Mihai Mărginean, într-o postare pe Facebook, pe care Libertatea a verificat-o cu conducerea militară a spitalului din Suceava.
Descrierea salonului de groază continuă: “Unul lângă altul, conectați la un fel de oxigen ce nu pare suficient niciodată. Unii pe spate, alții pe burtă. Pe unele fețe – resemnare, pe altele – disperare. Cei care nu erau intubați și ventilați mecanic erau extrem de hipoxici. O hipoxie atipică, unii nici măcar nu sunt dispneici și pot chiar articula câteva cuvinte”.
