vineri, 29 martie, 2024

Soldat universal! Un iesean a devenit inamicul numarul 1 al magazinelor. Patronii i-au pus interdictie peste tot

Distribuie:

Publicat:

Un iesean, militar de cariera, a declarat razboi magazinelor din oras • A cumparat zeci de produse pe care le-a inapoiat din diferite motive • Sefii de magazine au inapoiat banii pentru a nu adanci scandalul • Este cunoscut de toti vanzatorii din marile centre comerciale • Andrei Jemna declara ca este foarte greu sa te lupti cu "sistemul" • Considera ca marile magazine s-au constituit intr-un grup infractional organizat

Un iesean, angajat al Ministerului Apararii Nationale, la UM 01110, a primit titulatura de inamic public, conform patronilor de magazine din oras. Andrei Jemna, in varsta de 43 de ani, a declarat razboi brand-urilor din mall-uri.

In ultima perioada a formulat zeci de reclamatii dupa ce a achizitionat diverse bunuri. "Victime" au cazut Carrefour, Dedeman, Sophia, Altex, Takko, Intersport si multi altii. Vanzatorii din magazinele amintite s-au prins de actiunile militarului. Jemnea nu s-a lasat mai prejos, fiind in stare sa formuleze reclamatii ce contin zeci de pagini.

"Domnul Jemnea este celebru in Carrefour. Umbla numai cu reclamatii. Cumpara produse si, dupa ce le foloseste, vine si reclama tot felul de defecte. Ameninta cu tot felul de procese. A venit cu o pereche de pantofi sport care erau deteriorati. I-am explicat ca noi nu vindem produse direct din portbagaj, la coltul strazii. Asa ca acel produs nu avea cum sa se deterioreze din cauza fabricantului. A amenintat ca vrea banii inapoi. I-am dat inapoi, ca sa nu mai faca scandal. Apoi, o vanzatoare de la Takko ne-a intrebat daca il cunoastem. A aplicat aceeasi placa. El chiar se lauda ca a castigat bani cu alte magazine", spune un reprezentant Intersport.

In acest moment, militarul apare cu doua reclamatii la Oficiul pentru Protectia Consumatorului. Se pare ca restul conflictelor le-a stins pe cale amiabila, adica a primit banii inapoi.

A filmat cuptorul cu microunde

Contactat de reporterii BZI, Andrei Jemna a confirmat faptul ca duce o lupta de unul singur cu marile magazine. Acesta considera ca a fost pacalit, produsele fiind de proasta calitate. Acesta a aprofundat legislatia in vigoare pentru a face fata conflictelor. Mai mult, este dispus sa ofere consultanta gratuita iesenilor nemultumiti de serviciile oferite.

"Confirm aceste informatii. Daca imi permiteti, ca sa va faceti o imagine… In 2015, am cumparat un cuptor electric de la Altex. In februarie 2017 a inceput sa curga apa din el. Toti imi dadeau cu flit. Am facut o reclamatie de 42 de pagini. Stiti cata munca am depus? Am prezentat un dosar complet. Am dat si un stick de 2 GB cu o filmare, ca sa se vada cum curge apa din cuptor.  M-am gandit sa ofer consultanta, sa ofer un model de reclamatii pentru cei care au probleme cu magazinele", a spus Andrei Jemna.

Povestea lui Jemna continua si cu o tentativa de hartuire. "Cei de la Altex m-au cautat pe la 8 seara. Cum sa te caute la ora asta? Trecand peste asta, ei m-au cautat pe numarul de telefon al sotiei. Asta se cheama hartuire. De unde au avut numarul? In ceea ce priveste magazinul Sophia am cumparat niste perdele pe care le-am inapoiat, deoarece, din cauza spalatului, capsele au ruginit", adanceste militarul misterul cazului.

Acesta sutine ca, din surse sigure, magazinul Altex a fost amendat cu suma de 25.000 lei. Mai mult, din cauza defectiunilor observate la cuptor, scurgerile ar fi produs un prejudiciu in locuinta de peste 10.000 lei. Jemna a precizat ca a fost afectata marmura montata in locuinta.

I-a invitat pe vanzatori in pat

Dupa cum povesteste Andrei Jemna, un alt incident are legatura cu achizitia unui pat. Nemultumit de arcurile saltelei, care ii provocau rani in zona intercostala, Jemna a cerut interventia service-ului activ la magazinul Dedeman.

"Am platit la Dedeman suma de 1600 de lei pentru o canapea. Dupa un an nu mai puteam sa dorm, aveam vanatai pe corp. Am chemat si s-au facut reparatiile. I-am invitat la mine sa doarma macar 30 de minute. Au refuzat invitatia. Am cumparat apoi un topper si am avut probleme, au remediat, dar nu au mai eliberat certificat de garantie. Cum sa nu-mi dai certificat de garantie, este vorba despre alt produs. Am vorbit peste tot, si la Bucuresti", povesteste ieseanul.

Jemna a detaliat faptul ca a avut conflicte cu 10 magazine, rata de succes fiind de peste 90 la suta in ceea ce priveste inapoierea banilor. De precizat ca Andrei Jemna a participat la misiuni militare pe plan international si ca este practicant de arte martiale.

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img