sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Sorin Cartu ii face portretul lui Cicaldau: ”In momentul in care are balonul…”

Distribuie:

Publicat:

Într-o intervenţie la emisiunea ProSport LIVE, fostul mare jucător şi antrenor al Universităţii Craiova, Sorin Cârţu, a vorbit despre transferul lui Alexandru Cicâldău de la Viitorul în Bănie, la echipa unde fostul atacant a scris istorie între 1973 şi 1989.

”Cu Cicâldau au facut o alegere buna. Şi cu Puşcaş ar fi o alegere bună. Nemec nu ştiu cât intra în dinamica jocului pe care a prezentat-o Craiova anul trecut. Mă gândesc că ,dacă merg pe continuarea acelei dinamici, Puşcaş e mult mai apropiat. Mie îmi place ca jucător, consider că va fi un aport în mijloc, în special pentru momentul ofensiv. E fotbalist de combinaţie, în momentul în care are balonul poate să elimine un adversar de unul singur.
 

E o alegere bună. Să vedem ce se va realiza. Pe urmă intervine şi timpul, cât îi va trebui până se va omogeniza, până se va integra. În general, care e fotbalist nu are nevoie de foarte mult timp de integrare, pentru că te ajută singur în ceea ce vrea să facă în echipă, nu are nevoie de ajutorul colegilor”, a spus Cârţu la ProSport LIVE.

Campion al României cu Viitorul în sezonul 2016-2017, Alexandru Cicâldău (21 de ani) a fost transferat de CS U Craiova de la echipa din Ovidiu, contra sumei de 1 milion de euro. Mijlocaşul a adunat 64 de partide în toate competiţiile pentru echipa lui Gică Hagi, timp în care a marcat de şase ori şi a oferit nouă pase decisive.

Trei titluri de campioană şi cinci Cupe ale României din vitrina echipei din Bănie se leagă de Sorin Cârţu. Două titluri şi patru Cupe ca jucător, respectiv o medalie de campion şi o Cupă ca antrenor.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img