vineri, 29 martie, 2024

Sporting Juniorul Vaslui a debutat cu dreptul în Liga Elitelor U17

Distribuie:

Publicat:

Sporting Juniorul Vaslui a început cu dreptul seria jocurilor tari din Liga Elitelor U17. Aflați la prima participare în competiția supremă a fotbalului juvenil, puștii coordonați de Cornel Cracea au demonstrat că au valoare, învingând pentru a doua oară în acest an Petrosport Ploiești. Prima dată, vasluienii au trecut de prahoveni la Brașov Cup, cu scorul de 3-1, într-o competiție pe care au câștigat-o.

În campionat, Sporting Juniorul Vaslui s-a impus cu scorul de 2-1, grație golurilor marcate de Eduard Drăgan și Octavian Cracea.

Sporting Juniorul Vaslui se află în seria Est a Ligii Elitelor, unde se regăsesc cele mai puternice academii de juniori din țară: Dinamo, Viitorul Constanța, Regal Sport – satelitul lui Atletico Madrid, Petrosport Ploiești și Steagu Roșu Brașov.

”Seria noastră este mult mai valoroasă față de Vest. Aici sunt forțele de la U17! Important e să fim sănătoși și să avem tot lotul valid pentru a face o figură cât mai frumoasă”, a spus Cornel Cracea, coordonatorul Sporting Juniorul,

Etapa următoare, sâmbătă, 21 octombrie, Sporting Juniorul Vaslui va întâlni acasă Concordia Chiajna.


Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img