News Flash:

Stefan cel Mare si Sfant. 510 ani de la trecerea sa in vesnicie

4 Iulie 2014
1702 Vizualizari | 1 Comentarii
Intrat definitiv in constiinta neamului romanesc, Domnitorul Stefan cel Mare (1433 - 2 iulie 1504), cea mai legendara figura a istoriei Moldovei, prin inaltele sale trasaturi de vajnic aparator al hotarelor tarii si credintei stramosesti, dovedite cu prisosinta in cei 47 de ani de domnie (1457-1504), durata care nu a mai fost egalata vreodata in toata istoria tarii noastre, ramane, fara indoiala, o adevarata, nepieritoare si emblematica personalitate a istoriei Evului Mediu romanesc. Se implinesc, iata, acum, la 2 iulie 2014, 510 ani de nemurire. Dupa jumatate de mileniu si inca un deceniu de atunci, tot mai stralucitoare si mai glorioase ne raman in constiinta noastra de contemporani exceptionalele sale calitati de om politic, strateg si diplomat, de neinfricat luptator pentru apararea integritatii Moldovei si de sensibila si bine conturata initiativa pentru dezvoltarea si inflorirea culturii, la acestea adaugandu-se cu pregnanta nestramutata pozitie a sa de aparator al crestinatatii si al Europei impotriva turcilor si a islamului. Acest ultima afirmatie, intarita si de cele continute in scrisoarea de felicitare ce i-a fost adresata de Papa Sixtus al IV-lea, dupa glorioasa si rasunatoarea sa victorie obtinuta impotriva turcilor, in conditiile unei evidente inferioritati ale ostirii moldovene,  in Lupta de la Podul Inalt (Vaslui -1475), care l-a numit "Athieta Cristi" (atletul lui Cristos), ce a stopat impresionant si decisiv marsul triumfal al turcilor spre centrul Europei - leaganul crestinatatii.

Despre Stefan cel Mare, atat cronicile vremii sale cat si cele ale vremurilor ce au urmat, cum si scrierile istorice ce se continua cu nedezmintita admiratie si in zilele noastre,  pomenesc cu luare aminte despre insemnatatea actelor de curajoasa si inteleapta carmuire a poporului si a intregii Moldove de-a lungul indelungatei sale domnii, consemnand perceptia definitiva a acestuia in traditia populara: "Stefan Voda, domn cel Mare/ seaman pe lume nu are / decat numai mandrul Soare!". Dar iata cum este el incrustat in filele de Cronica de pana maiastra a lui Grigore Ureche: "Fost-au acest Stefan, om nu mare la statu, manios, si degraba a varsa sange nevinovat: de multe ori, la ospete omoraia fara giudet. Amintrelea era om intreg la fire, nelenesu si lucrul sau stia a-l acoperi si unde nu gandeai, acolo il aflai. La lucruri de razboaie mester, unde era nevoie, insusi se varaia ca vazandu-l ai sai sa nu indarapteze si pentru aceia raru razboiu de nu-l biruia si unde-l biruiau altii nu pierdea nadejdea ca stiindu-se cadzut gios se ridica deasupra biruitorilor. Mai apoi, dupa moartea lui si fiul sau, Bogdan-voda, urma lui luase de lucruri vitejasti cum se tampla: den pom bun roade bune or sa iasa."

Si tot din Cronica Tarii Moldovei sa luam izvor de marturisire si asupra nestramutatei sale impartasiri si slujiri cu sfintenie a credintei ortodoxe a neamului moldovenesc, dupa cum "glasuiesc", nepieritoare, filele sale ingalbenite de vremea trecatoare. Astfel, dupa memorabila victorie asupra Imperiului Otoman, prin infrangerea zdrobitoare a numeroasei armate turcesti de peste 120 mii de "spahii", conduse de Suleiman Pasa, Stefan cel Mare "nu a fost cuprins de trufie, ci a postit patru zile numai cu paine si apa si in toata tara a dat de veste ca nimeni sa nu se laude cu aceasta izbanda, ci s-o atribuie lui Dumnezeu si numai Lui aceasta lauda." A ajuns pe tronul Moldovei dupa ce l-a infrant, la 12 aprilie 1457, pe Petru Aron, razbunandu-se astfel pe cel care i-a ucis tatal (Bogdan al II-lea) si dupa ce, la 14 aprilie 1457, merge  "pe locul ce se chema campia Direptatii, langa cetatea de scaun, intreaba pe cei de fata, daca le este cu voie sa le fie domn. Adunarea in frunte cu mitropolitul Teoctist, boieri, targoveti, ostasi si "toata tara" proclamara pe ?tefan ca domn legiuit al Moldovei". Priviti acum retrospectiv, cei 47 de ani de domnie indelungata a lui Stefan cel Mare pe tronul Tarii Moldovei, pot fi rezumati, cu pretiozitatea lor, prin impunerea, pe plan intern, a unei stabilitati politice a tarii, intarirea apararii hotarelor Moldovei, ce se intindea de la Carpatii rasariteni si pana la Nistru, impotriva popoarelor navalitoare si a celor cu pretentii de expansiune, incurajarea comertului prin instaurarea unei depline securitati a drumurilor, ce i-a asigurat tarii si domnitorului cele de indestulare a luptelor si a constructiilor ridicate in toata tara, iar, pe plan extern, statornicirea unor relatii de comuniune cu tarile vecine: Ungaria, Tara Romaneasca si Polonia impotriva puternicului pericol expansionist al Imperiului Otoman. indeosebi dupa cucerirea Constantinopolului, la 1453.

Cei 47 de ani ai domniei sale nu au fost toti luminosi pe de-a intregul, datorita vicisitudinilor si convulsiunilor vremurilor. De-a lungul acestora, Stefan cel Mare, mereu in fruntea oastei tarii, a dus 36 de batalii, din care a iesit biruitor in 34 dintre ele, pierzind doar 2, (Chilia- 1462 si Razboieni- Valea Alba- 1476), dar si in cazul acestor doua infrangeri Domnitorul a dovedit o profunda constiinta duhovniceasca: "a stat in vointa lui Dumnezeu ca sa ma pedepseasca pentru pacate si laudat sa fie numele Sau!"

Legenda tesuta in jurul vitejiei Maretului Domnitor spune ca acesta obisnuia dupa fiecare biruinta "sa aduca lauda Domnului prin inaltarea unui sfant lacas de inchinaciune". Desigur ca aceasta legenda nu este una reala, dar, cu siguranta, cele mai multe dintre acestea au fost ridicate de Domnitor "intru pomenirea celor cazuti in lupte si ca multumire pentru anumite biruinte". Dupa unele izvoare istorice, Stefan cel Mare a ctitorit in toata domnia sa 44 de biserici si manastiri, dupa altele, acestea ar fi fost numai 40, dar, oricum ar fi ele apreciate, insemnatatea acestor sfinte lacasuri, ridicate de-a lungul si de-a latul intregii Moldovei, ba chiar si peste hotarele ei (in Sfantul Munte Ahtos, in Ardeal si Tara Romaneasca), este nu doar una ce da expresie credintei duhovnicesti a domnitorului, ci si una de stralucita dezvoltare a culturii, apreciata ca fiind o adevarata "epoca stefaniana". Chiar daca astazi doar 30 dintre aceste ctitorii ne mai sunt autentice marturii ale acelei epoci, acestea infatiseaza cu darnicie vizitatorilor adevarate giuvaeruri: "manuscrise  de o rara frumusete, Tetraevanghele, Mine, Vietile Sfintilor, cadelnite, ferecaturi de Evanghelie, broderii cu aur si argint" , toate inmanunchind un inestimabil tezaur al culturii romanesti. Prima ctitorie a lui Stefan cel Mare este, desigur, Manastirea Putna, cu hramul de inchinaciune, Adormirea Maicii Domnului.

Ea a fost construita intre anii 1466- 1469, avand incrustata doveditor pisania Domnitorului, ce se pastreaza si acum la locul ei de cinste: "Binecredinciosul domn a toata tara Moldovei, Io, Stefan voievod, fiul lui Bogdan voievod, a zidit si a facut manastirea aceasta intru numele Sfintei Nascatoare de Dumnezeu, in timpul arhimandritului Ioasaf, in anul 6989 (1481)." Iubindu-si foarte mult aceasta prima inchinaciune a sa catre Dumnezeu, nu va fi de mirare, cand, peste timp, Stefan cel Mare o va alege ca "loc de ingropaciune si odihna vesnica". Si ramanand in contextul ctitoriilor stefaniene, putem mentiona si Manastirea Dobrovat, cu hramul de inchinaciune, Pogorarea Sfantului Duh, ca fiind ultima sa ctitorie. Si la aceasta Sfanta manastire  pisania domneasca este la fel de edificatoare: "Binecredinciosul si de Hristos iubitorul, Io, Stefan voievod din mila lui Dumnezeu domn al tarii Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, a zidit aceasta casa intru numele Coborarii Sfantului Duh, care s-a inceput a se zidi in anul 7011 (1503), luna aprilie, ziua 27 si s-a sfarsit in anul 7012 (1504), iar al domniei sale anul al patruzeci si optulea curgator, luna....". Cu puterea sa clarvazatoare asupra insemnatatii unor localitati privind dezvoltarea si viitorul Moldovei, fara a fi avut in apropierea acestora vreo lupta de biruinta, Stefan cel Mare a ctitorit cu evlavie sprijinitoare si in acestea lacasuri de inchinaciune. Intre aceste localitati de apreciere domneasca se numara si orasul Iasi, unde Domnitorul a ridicat, intre anii 1491, iunie si 1492, 10 august, Biserica "Sfantul Nicolae" din imediata apropiere a Curtii Domnesti temporare de la Iasi, sfant lacas in care, incepand cu a doua domnie a lui Alexandru Lapusneanu, ce a mutat capitala Moldovei de la Suceava la Iasi, au fost "unsi" toti domnitorii Moldovei pana la Alexandru Ioan Cuza, motiv pentru care ctitoria stefaniana ieseana a primit binemeritata denumire de Biserica "Sfantul Nicolae Domnesc".

Si astazi, odata cu efectuarea unor ample lucrari de restaurare, sfantul lacas, aflat acum in imediata apropiere a Palatului Culturii, construit intre anii 1908- 1925 pe locul fostei Curti Domnesti, devenit Manastirea "Sf. Nicolae Domnesc", se poate mandri cu minunata fresca votiva, poate una dintre cele mai frumoase, ce-l infatiseaza expresiv pe Marele Voievod, insotit de cele trei sotii ale sale si de fiii lui, inchinand cu cucernica smerenie Sfantului Nicolae chivotul ctitoriei sale. Desigur, la cea vreme (1492,) dintre cele 3 sotii nu mai era in viata, dupa cum se va vedea, decat ultima dintre ele, Maria Voichita. Si pentru ca deja am atins viata familiala a lui Stefan cel Mare, in jurul careia s-au starnit multe controverse, este bine sa amintim ca in acea perioada convulsionata a istoriei casatoriile domnesti se faceau mai mult din ratiuni politice ale asigurarii unei stabilitati teritoriale si mai putin din sentimente de dragoste. Urmand aceeasi "reteta a timpului", in 1463, Domnul Moldovei se casatoreste cu Evdochia, fiica imparatului de la Kiev, alianta care-i va asigura garantia hotarelor de rasarit ale Moldovei. Dupa cinci ani de la moartea acesteia, din 1467, in 1472, s-a recasatorit cu Maria de Mangop, din Cneazatul Crimeii, care provenea din stravechea spita bizantina a paleologilor. Odata ce Crimeea a fost cucerita de tatari, aceasta casatorie nu mai prezenta interesul politic scontat, asa ca dupa numai un an, in 1473, Domnitorul aduce la Curte, in compania primei Doamne, pe sotia si fiica lui Radu Voda (cel Frumos), cu aceasta din urma, Maria Voichita, casatorindu-se, in 1478, dupa moartea prematura, din decembrie 1477, a  Mariei de Mangop care a fost foarte mahnita de compania respectiva.

Din cele trei casatorii au rezultat opt copii, dintre care, ca o "cruce" a Voievodului, cinci au murit in timpul vietii lui. Dupa trecerea lui Stefan cel Mare la cele vesnice (2 iulie 1504), i-a urmat la tron, dupa randuiala domneasca, singurul sau fiu supravietuitor, Bogdan al III-lea, provenit din cea de a treia casatorie. Diversele ipoteze cu privire la numerosi copii nelegitimi ai Voievodului proveniti din afara casatoriilor sale, in urma unor cercetari minutioase ale izvoarelor istorice, au fost demolate pe rand cu argumente imbatabile. Totusi, potrivit cronicilor cercetate cu luare aminte, s-a admis in mod cert existenta unui singur "copil din flori", rezultat in urma unei "legaturi aventuroase" cu "o taitoare din familia Rares din Targul Harlaului", care a fost "recunoscut" chiar de insusi Stefan. Acesta a fost Petru Rares care, ulterior, ajuns si el pe tronul Moldovei, avea sa confirme si sa continue stradania intru rugaciune si smerenie fata de Dumnezeu a vestitului sau tata, devenind, dupa cum consemneaza cronicile, un mare ctitor de biserici, un iubitor al sfintelor lacasuri, al culturii si credintei neamului. Obosit si incercat trupeste de peste 40 de ani de o rana la un picior, capatata intr-o lupta biruitoare, ce a dus chiar la "amputarea acestuia", la 2 iulie 1504, marti, la ora 1 dimineata, Stefan cel Mare paraseste aceasta lume si se inalta spre Imparatia Cerurilor si a Vesniciei, lasand in urma jalea imensa a unui intreg popor ce l-a iubit cu  toata ardoarea, dupa cum o descrie cronicarul Grigore Ureche in Letopisetul Tarii Moldovei: "iara pe Stefan Voda l-au ingropat tara cu multa jale si plangere in manastire in Putna, care era zidita de dansul. Atata jale era, de plangea toti, ca dupa un parinte al sau, ca cunostiia toti ca s-au scapatu de mult bine si de multa aparatura. Ce dupa moartea lui, pana astazi, ii zicu "Sveti Stefan Voda"!

Dupa moartea sa, in semn de aleasa pretuire, figura Domnitorului Stefan cel Mare, incrustata luminos si definitiv in constiinta intregului neam romanesc, reprezinta o tema de mare importanta atat pentru istoriografia, cat si pentru mitologia romaneasca.

In sir nesfarsit, din generatie in generatie, Stefan a fost mereu slavit ca: "cel Mare, cel Bun si cel Sfant"; numele sau glorios, fiind nu numai al Moldovei, ci si a intregului neam romanesc, a insufletit mereu si mereu stradaniile de gand, fapta si simtire romaneasca in momentele de rascruce ale istoriei nationale, a unit romanii de pretutindeni la mormantul sau de veci prin serbarile nationale de la Putna, amintind revelator pe cea de la 1871, initiata si insufletita de tanarul poet Mihai Eminescu, cum si pe cea grandioasa, din 1904, la marcarea celor 400 de ani scursi de la trecerea la cele Vesnice a Marelui Stefan, a inspirat generos literatura, folclorul si arta spre a da urmasilor o pilda de vitejie si demnitate, un adevarat model viabil si capabil sa ne recastige increderea in fortele noastre si in credinta neamului, pentru a ne pastra identitatea nationala si pentru a riposta la orice amenintare dinauntru si dinafara. Invocata semnificativ de Mihai Eminescu in memorabila sa Doina, creata special de poet pentru ceremonia fastuoasa a  dezvelirii statuii ecvestre a Voievodului, la 5 iunie 1883, in fata fostei Curti Domnesti de la Iasi, figura Marelui Stefan pare a fi singura izbavire a situatiei grele a Romaniei de atunci:

Stefane, Maria Ta, Tu te scoala din mormant

Tu la Putna nu mai sta, Sa te-aud din corn sunand

Lasa-arhimandritului Si Moldova adunand.

Toata grija schitului, De-ai suna din corn odata

Lasa grija sfintilor Ai s-aduni Moldova toata,

In seama parintilor De-ai suna de doua ori

Clopotele sa le traga Iti sar codrii-n ajutor

Ziua-ntreaga, De-ai suna si-a treia oara

Noaptea-ntreaga, Toti dusmanii or sa piara

Poate s-o-ndura Dumnezeu Din hotara in hotara!

Ca sa-ti mantui neamul tau.

De asemenea, finalul apoteozant al stralucitoarei piese "Apus de soare" a lui Barbu Stefanescu Delavrancea, ce cuprinde declamatia de inalta simtire a lui Stefan cel Mare: Moldova nu este a mea, nu este a voastra, ci a urmasilor urmasilor vostri!, va insufleti intotdeauna cu putere iubirea oricarui roman pentru pamantul sfant al tarii. Despre Domnul Stefan au scris si alte  personalitati de frunte ale literaturii romane, intre care: Dimitrie Bolintineanu, Vasile Alecsandri, Gh.Asachi, Al. Vlahuta, Mihail Sadoveanu, Stefan Oct. Iosif, Octavian Goga, Nicolae Gane, Eusebiu Camilar, Ioan Alexandru. Toate creatiile artistice, toate baladele si legendele populare, toate scrierile si cercetarile istorice ce s-au scris si se mai scriu cu acelasi interes si asiduitate despre Stefan cel Mare aduc mereu si mereu si an de an, noi si pretioase dovezi edificatoare pentru intregirea figurii Celui mai Mare Roman al neamului romanesc, asa cum a fost el apreciat la concursul national al TVR cu acelasi nume, din 2006.

In ceea ce priveste canonizarea sa de catre Biserica Ortodoxa Romana, aceasta a venit cam tarziu, in 1992, la aproape 490 de ani de la moartea sa, desi numeroase marturii ale trecutelor vremi framantate au subliniat sfintenia Voievodului Stefan, intre care se mentioneaza graitor: Cronica germana, cronica lituaniana, cronica franceza, bula Papei Sixt al IV-lea, cronica poloneza, din care extragem aprecierea arhidiaconului catolic Maciej Staryjewski, facuta cu prilejul vizitei sale in Moldova, la 1575: "din cauza nespusei sale vitejii il socotesc ca un sfant.", cronica in piatra a Bataliei de la Razboieni s.a., iar poporul intreg il cinstea ca pe un sfant inca de la moartea sa, fara a simti nevoia oficializarii acestei perceptii. Intarzierea acestei canonizari nu poate fi pusa pe deplin in sarcina exclusiva a Bisericii Ortodoxe Romane, deoarece aceasta nu era  in practica ei curenta canonizarea sfintilor , precum in cazul Bisericii Elene sau Ruse.  Ea se multumea doar cu traditia romanilor lasata din stramosi de a-si cinsti sfintii in mod spontan, cu o fireasca evlavie, fara o decizie venita de la Sfantul Sinod. Dar pe masura trecerii veacurilor de la moartea Marelui Stefan, se accentua vizibil necesitatea recunoasterii acestuia si a sfinteniei Sale.

La dreapta judecata facuta de catre Sinodul BOR privind canonizarea lui Stefan au fost indelung cumpanite faptele sale glorioase si cucernice, cum si pacatele sale omenesti pentru care s-a cait de atatea ori in fata lui Dumnezeu. Verdictul acestei judecati duhovnicesti a lui Stefan cel Mare nu putea sa fie decat cel ce era unul previzibil si care venea binecuvantat si stralucitor din valtoarea veacurilor de cinstire aduse neincetat Domnitorului. Astfel, la 20 iunie 1992, Biserica Ortodoxa Romana l-a canonizat in randul sfintilor sai sub denumirea de Stefan cel Mare si Sfant ce se praznuieste de atunci in calendarul ortodox la data de 2 iulie – data la care acesta a trecut la cele vesnice. Dovezile graitoare ale sfinteniei Sale le gasim in viata si faptele lui, in nepretuitul tezaur pe care l-a lasat crestinatatii, prin cele peste 40 de biserici si manastiri ce se disting printr-un propriu stil arhitectonic, admirat de milioane de pelerini din toate colturile lumii, tezaur ce nu a fost egalat de nimeni in plan local si european. 

Sfintenia Sa rezida si din  iubirea si jertfirea pentru neam si tara si din smerenia cu care Stefan cel Mare si Sfant s-a indreptat mereu spre Dumnezeu, iar poporul l-a rasplatit prin prin cinstire si evlavie. Poate ca de aceea pe pergamentul icoanei Sfantului Stefan cel Mare stau inscrise cuvintele- testament pentru urmasi: "Mai presus de tihna noastra sta apararea fiintei si neatarnarea tarii noastre". Acum la praznuirea lui Stefan cel Mare si Sfant, cand implinitu-s-a pe rabojul vremii 510 ani de la nemurirea Sa, ca pastratori vrednici ai mostenirii Sale neperitoare, a iubirii de tara si a pastrarii credintei neamului, trebuie sa dovedim si de aici inainte ca suntem oricand in stare sa o pastram si sa o transmitem nealterata urmasilor nostri.

Mihai Caba

istoriei moldovei
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

fiul lui stefan  | #386
va dati seama ca il cunosc bine,,a fost un curvaras de prima clasa,,mai ales tinerele urmarea,cat despre razboaie cu turcii,mai putin de jumatate din relatari sunt adevarate ,,asa ca nu a fost cu nimic mai bun ca ceausescu,,,,,,,,,,,,,,,,
Adauga comentariu

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1115 (s) | 25 queries | Mysql time :0.019604 (s)

loading...