joi, 28 martie, 2024

Strugurel din Paşcani primeşte de la stat 4.000 de lei pe lună ca să stea degeaba! “Stau aşa, cu copiii …mai cresc un purcel, altceva ce să fac?” (Video)

Distribuie:

Publicat:

Familia lui Strugurel Stăescu, din Paşcani, este sută la sută asistată social. Primește ajutoare sociale de peste 4.000 de lei lunar.

O parte din bani este în produse alimentare, iar diferența până la suma totală o primește de la Primăria Municipiului sub formă de ajutor social. 

Familia lui Strugurel Stănescu este domiciliată pe Dealul Spirii de pe Unirii şi este cea mai numeroasă familie din Pașcani: doi adulţi şi zece copii. 

Cel mai mic dintre copii are câteva luni. Restul au 2, 5, 6, 8, 10, 13, 14, 17 respectiv 19 ani. Nu sunt la școală, iar cei mari nu muncesc pentru că, zic ei, nu au unde.

Toţi primesc mâncare de la cantina socială, gratuit, în fiecare zi, inclusiv în weekend. Ba mai mult, pe lângă masa caldă – felul 1, 2 și desert – mai primesc lunar și bani de la Primăria Municipiului Pașcani, aproape o mie de lei contravaloarea ajutorului socială și a alocației de susținere, potrivit televiziunii locale bitTV.

Stâlpul familiei este Strugurel Stănescu. Are 47 de ani și se declară nemulțumit de veniturile acordate de primărie. Merge frecvent în audiențe la cei din conducerea Municipiului pentru a cere mai mulţi bani. 

„Am zece copii. Cel mai mare are 19 ani şi cel mai mic are şapte luni. Stăm aşa cu copiii, mai cresc animale, un purcel, altceva ce să fac?

Eu mi-am căutat loc de muncă, dar dacă nu este, nu am unde să mă duc. Dacă nu ar fi loc de muncă, nu m-aş duce?”, a spus Strugurel Stanescu pentru bitTV.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img