News Flash:

Suma fabuloasa cheltuita pe studii de fezabilitate.Curtea de Conturi atrage atentia

7 Decembrie 2015
754 Vizualizari | 0 Comentarii
O serie de ministere si institutii finantate de la bugetul de stat au cheltuit in ultimii 10 ani peste 140 de milioane de lei pe studii de fezabilitate in contul unor proiecte care nu s-au mai realizat ulterior. Topul cheltuielilor inutile este condus de Ministerul Educatiei, dar si Academia Romana sau SIE au platit niste planuri care nu s-au mai realizat.

Ministerele si alte institutii de stat au cheltuit, pana in anul 2014 inclusiv, peste 140 de milioane de lei pe studii de prefezabilitate, fezabilitate si proiecte tehnice pentru obiective de investitii care ulterior nu au mai fost realizate, potrivit Raportului de audit al Curtii de Conturi a Romaniei privind Contul general anual de executie a bugetului de stat pe anul 2014.

"In ansamblu, la nivelul ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat, Curtea de Conturi a identificat faptul ca au fost efectuate, pana in anul 2014 inclusiv, cheltuieli pentru studii de prefezabilitate, fezabilitate si proiecte tehnice pentru obiective de investitii care nu au fost finantate ulterior, in valoare totala de 140.159.444,04 lei (31.854.419,1 euro la un curs de 4,4 lei/euro). Aceste sume reprezinta cheltuieli ce nu si-au atins obiectivele de economicitate, eficienta si eficacitate, fiind efectuate fara a se obtine in contrapartida un obiectiv de investitii", se spune in documentul.

Conform sursei citate, 12 ordonatori principali de credite au beneficiat de credite bugetare pentru achizitionarea de studii de fezabilitate in vederea realizarii ulterioare a unor obiective de investitii ce au ramas la stadiul de deziderat. Suma totala cheltuita pentru aceste studii de fezabilitate se ridica la 42,75 milioane de lei (9,72 milioane de euro, la un curs de 4,4 lei/euro).

Este vorba despre Academia Romana, Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP), Ministerul Educatiei si Cercetarii Stiintifice (MECS), Ministerul Finantelor Publice (MFP), Ministerul Justitiei (MJ), Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor (MMAP), Ministerul Public, Ministerul Sanatatii, Ministerul Transporturilor si SIE.

De asemenea, patru ordonatori principali de credite au cheltuit peste 1,1 milioane de lei pentru achizitionarea de studii de prefezabilitate ce au vizat realizarea ulterioara a unor obiective de investitii care au ramas la stadiul de deziderat. Este vorba despre Ministerul Mediului si Schimbarilor Climatice, Ministerul Educatiei Nationale, Ministerul Afacerilor Externe si Academia Romana.

"(...) s-a constatat faptul ca patru ordonatori principali de credite ai bugetului de stat au beneficiat de credite bugetare pentru achizitionarea de studii de prefezabilitate in vederea realizarii ulterioare a unor obiective de investitii ce au ramas la stadiul de deziderat. Suma totala cheltuita pentru aceste studii de prefezabilitate se ridica la 1.100.523,68 lei (250.119 euro la un curs de 4,4 lei/euro)", spune Curtea de Conturi.

Cea mai mare suma alocata studiilor de prefezabilitate a fost cheltuita de Ministerul Educatiei Nationale. Acesta a achizitionat studii de prefezabilitate nefinantate ulterior in valoare totala de 855.360 lei, din care 20.000 lei in anul 2007, 336.330 lei in anul 2008, 372.010 lei in anul 2009, 125.020 lei in anul 2010 si 2.000 de lei in 2011.

Ministerul Mediului si Schimbarilor Climatice a achizitionat studii de prefezabilitate nefinantate ulterior in valoare totala de 140.372 lei inca din anul 2006, iar Ministerul Afacerilor Externe a achizitionat un studiu de prefezabilitate de 86.091,96 lei in anul 2014.

Academia Romana a alocat studiilor de prefezabilitate un total de 18.699,72 lei, din care 15.999,72 lei s-au consumat in anul 2011 si 2.700 lei in 2014.

"La nivelul MFP nu s-a realizat o baza de date, cu actualizari periodice, referitoare la investitiile publice ale ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat, ai bugetului asigurarilor sociale de stat si ai bugetelor fondurilor speciale. De asemenea, la acest nivel s-a constatat lipsa unei monitorizari si prioritizari eficiente a investitiilor din partea MFP, prin directiile de specialitate, precum si faptul ca nu s-a monitorizat si nu se monitorizeaza nici in prezent detalierea Capitolului C 'Alte cheltuieli de investitii' de la nivelul ordonatorilor principali, secundari sau tertiari de credite ai bugetului de stat, fapt ce a permis si permite in continuare efectuarea de cheltuieli pentru achizitionarea de studii de prefezabilitate, fezabilitate si proiecte tehnice de executie in mod ineficient", se mentioneaza in document.

In acest context, Curtea de Conturi recomanda realizarea unei baze de date cu investitiile publice ale ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat, ai bugetului asigurarilor sociale de stat si ai bugetelor fondurilor speciale si actualizarea acesteia, astfel incat sa poata oferi informatii in ceea ce priveste obiectivele de investitii incepute si nefinalizate ca urmare a lipsei de finantare, obiectivele noi si, in continuare, studiile de fezabilitate, proiectele tehnice etc. aferente fiecarui ordonator de credite pe o anumita perioada de timp.

In plus, Curtea de Conturi considera necesara efectuarea de analize economico-financiare si luarea masurilor legale pentru eficientizarea alocarii resurselor financiare pentru investitii.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1005 (s) | 36 queries | Mysql time :0.018247 (s)