vineri, 29 martie, 2024

SURSE – PSD ia in calcul la Senat un vot dupa sarbatori in cazul Tariceanu

Distribuie:

Publicat:

Surse social-democrate au declarat joi, pentru ȘTIRIPESURSE.RO, că plenul Senatului ar putea să nu voteze în actuala sesiune parlamentară cererea DNA de urmărire penală a președintelui ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

Potrivit surselor citate, opinia în PSD este că mai degrabă votul va avea loc în primăvara lui 2019, în următoarea sesiune a Senatului.

PSD are majoritate singur în Senat.

Senatorii jurişti au amânat marţi cu o săptămână dezbaterea pe fond a cererii DNA de începere a urmăririi penale în cazul preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.

"Ieri (n.r. – luni), avocatul domnului Tăriceanu a depus note scrise în apărare, un material destul de consistent, colegii mei nu au reuşit să vadă acest material în totalitate. De asemenea, am primit ieri şi astăzi mai multe cereri de studiere a dosarului de către senatori care nu sunt membri ai Comisiei juridice. În consecinţă, am hotărât să trimitem Biroului permanent aceste solicitări cu recomandarea de a permite colegilor senatori, nemembri ai Comisiei, să poată studia dosarul în cadrul Comisiei juridice după o procedură de confidenţialitate pe care o vor stabili Comisia juridică şi Biroul permanent. De asemenea, în acest interval, colegii mei vor studia notele trimise în apărare de domnul Tăriceanu. Practic, dezbaterea pe fond o vom face săptămâna viitoare, în funcţie de ceea ce va decide Biroul permanent cu privire la modalitatea în care senatorii, nemembri ai Comisiei, vor putea studia acest dosar", a precizat preşedintele Comisiei, Robert Cazanciuc.

Marţi, Comisia juridică din Senat ar fi trebuit să dea un vot cu privire la cererea DNA.

Pe 27 noiembrie, preşedintele Comisiei juridice din Senat, Robert Cazanciuc, anunţa că marţi senatorii jurişti vor da un vot cu privire la cererea DNA în cazul lui Tăriceanu, raportul urmând a fi depus la Biroul permanent imediat după dezbatere.

"Rămâne ca în şedinţa comisiei de marţi, peste o săptămână, să supunem dezbaterii întregul material probator, ţinând cont de ceea ce a fost astăzi, de ceea ce vom primi ca note scrise şi tot marţi vom da un vot cu privire la cererea formulată de Parchet", spunea, în urmă cu o săptămână, Cazanciuc.

Pe 7 noiembrie, Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut Senatului încuviinţarea începerii urmăririi penale pentru Tăriceanu. Procurorii susţin că acesta ar fi primit indirect, în perioada 2007 – 2008, pe vremea când era premier, foloase materiale de aproximativ 800.000 de dolari de la o firmă austriacă.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img