joi, 25 aprilie, 2024

Tariceanu pleaca la Bruxelles, in acelasi timp cu Dancila. Presiuni de la Cotroceni (surse)

Distribuie:

Publicat:

Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, va efectua o vizită de lucru la Bruxelles, in perioada 25-26 septembrie 2018, în cadrul căreia va avea o serie de întrevederi cu reprezentanți ai grupurilor politice din Parlamentul european – Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților, Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa, Grupul Verzilor/Alianța Liberă Europeană și Grupul Partidului Popular European.

Discuţiile vin ca o pregătire pentru audierea planificată în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, de pe 3 octombrie, pe tema statului de drept şi a incidentelor din 10 august.

Tot azi va pleca spre Bruxelles şi Călin Popescu Tăriceanu, vizita preşedintelui României urmând să dureze până mâine. Liderul ALDE va avea întâlniri cu reprezentanţii familiei politice din care face parte, discuţiile vizând problemele din justiţie, protocoalele cu SRI şi incidentele de la mitingul din 10 august.

Surse din rândul reprezentanţilor puterii acuză Preşedinţia că face presiuni uriaşe la Bruxelles pentru ca votul pe rezoluţia cu privire la România, care urma să fie dat de Parlamentul European pe 23 octombrie, când preşedintele Iohannis se va afla la Strasbourg, să fie mutat săptămâna viitoare. Preşedintele ar dori să evite asocierea personală cu acest eveniment, având în vedere şi că familia sa politică, popularii europeni, ar urma să voteze împotriva României.

Parlamentul European va adopta o rezoluție privind situația din România în a doua sesiune plenară din octombrie, după ce la prima sesiune, de la începutul lunii, va avea loc dezbaterea pe tema violențelor de la protestul din 10 august.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img