News Flash:

Taximetrist condamnat la închisoare pentru trafic de minori si de persoane

17 Decembrie 2013
1072 Vizualizari | 0 Comentarii
taxi
Un taximetrist vasluian în varsta de 32 de ani a fost condamnat de Tribunalul Vaslui la patru ani si opt luni de închisoare pentru trafic de minori si de persoane. Acesta a racolat si exploatat sexual doua tinere atat în tara, cat si în bordeluri din strainatate, una dintre victime avand 14 ani.

Tribunalul Vaslui l-a condamnat la patru ani si opt luni de închisoare pentru trafic de minori si la doi ani de puscarie pentru trafic de persoane pe Lucian Doboseriu dupa ce acesta, taximetrist în municipiul Vaslui, a obligat doua tinere, una de 14 ani, sa practice prostitutia, scrie Mediafax.

Magistratii vasluieni au contopit cele doua pedepse, urmand ca barbatul de 32 de ani sa execute sentinta cea mai grea, respectiv patru ani si opt luni de închisoare.

Potrivit rechizitoriului procurorilor DIICOT, taximetristul le-a racolat pe cele doua tinere la începutul anului trecut si, timp de un an, le-a exploatat sexual în municipiul Vaslui, printre clienti fiind inclusiv colegi de breasla ai barbatului. De altfel, cinci dintre acestia au recunoscut în fata anchetatorilor ca au întretinut contracost relatii sexuale cu tinerele, unii chiar si în masinile de taximetrie.

La sfarsitul anului trecut, cele doua vasluience au fost duse în Italia de catre tanarul de 25 de ani pentru a practica prostitutia, sustin procurorii DIICOT, însa, dupa o luna, toti trei s-au mutat în Germania. Acolo, taximetristul le-a facut conturi, cu fotografii indecente, pe un site specializat, pentru a-si atrage clientii care apoi erau dusi într-un bordel unde întretineau relatii sexuale pentru sume cuprinse între 50 si 100 de euro. Castigul lunar al unei tinere era de 4.000 de euro, bani însusiti în cea mai mare parte de catre proxenet.

Tinerele au povestit anchetatorilor ca erau batute frecvent si chiar amenintate cu moartea daca intentionau sa paraseasca bordelul. In cele din urma, una dintre vasluiencele exploatate sexual a reusit sa fuga, sesizand politia din Germania. Odata alertata de catre autoritatile germane, Politia Vaslui a reusit sa-l prinda pe taximetrist în momentul în care a revenit în tara, însa tanarul a refuzat sa colaboreze cu organele de ancheta.

Ulterior, pe 1 octombrie 2013, barbatul de 32 de ani a primit mandat de arestare preventiva pentru trafic de minore si de persoane.

taximetrist vasluian tribunalul vaslui trafic minori persoane diicot
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0968 (s) | 25 queries | Mysql time :0.011408 (s)