marți, 19 martie, 2024

Te trezesti obosita si cu dureri? Descopera legatura dintre somn si inflamatia din corp

Distribuie:

Publicat:

Iti doresti sa te trezesti odihnita si gata de o noua zi. Si totusi, te trezesti obosita de multe ori. Corpul te doare si mintea nu pare pregatita pentru o noua zi. Calitatea scazuta a somnului iti afecteaza viata. Te simti mai stresata, mai iritata, uneori deprimata.

Exista multe cauze pentru care te trezesti obosita si pentru care disconfortul este primul lucru la care te gandesti dimineata.

Poate fi vorba de calitatea patului, de camera, de aerul respirat, de liniste, de calitatea lenjeriei de pat sau a pernei. Sau poate fi vorba despre un nivel crescut al inflamatiei in corpul tau. Descopera ce au de spus specialistii de la Psychology Today.

Descopera care sunt cauzele pentru care te trezesti obosita in fiecare dimineata si cum poti sa imbunatatesti starea ta de bine.

Verifica-ti patul si accesoriile de somn daca te trezesti obosita

Daca te trezesti amortita sau cu dureri de gat, spate, articulatii, in prima faza verifica salteaua si perna ta. Somnul este o activitate de performanta. Este ca si cum ai urca un munte in pantofi care nu iti vin. Cu siguranta vei fi cuprinsa de dureri.

La fel este si in cazul somnului si, ca sa te bucuri de cea mai buna odihna, ai nevoie de un dormitor care sa te ajute. Ai nevoie de o saltea confortabila, care sa confere suport intregului corp, fara sa simti ca zona soldurilor se scufunda. O saltea buna relaxeaza zonele cele mai afectate de presiune: genunchii, soldurile, umerii si capul. O saltea buna iti relaxeaza muschii si mai ales spatele.

Pe masura ca inaintam in varsta avem nevoie de altfel de saltele. Daca slabim ori castigam in greutate, daca intervine o sarcina, daca avem conditii medicale ce presupun dureri lombare sau cervicale: toate acestea sunt factori pentru ajustarea saltelei. Insa, nu este vorba despre saltea. Si perna este importanta in ritualul unui somn bun. Perna ar trebui sa aiba rolul de a alinia coloana cervicala asa incat sa nu te trezesti cu dureri de gat.

Inflamatia din corp si problemele de somn

Inflamatia este un element important in sistemul imunitar al corpului. Inflamatia este raspunsul corpului la boala, ranire, patogeni. Printre cele mai comune semne ale inflamatiei enumeram: umflarea articulatiilor, retentia de apa, durerile, zone amortite sau dureroase.

Inflamatia, desi are un renume negativ, este de fapt modalitatea prin care corpul nostru se vindeca, prin care repara tesuturi sau celule bolnave. Atunci cand inflamatia este cronica sau sistemica, insa, devine o problema de sanatate.

Daca te trezesti obosita este posibil sa ai un nivel al inflamatiei ridicat! Descopera mai jos cateva cauze pentru care ai putea suferi de inflamatia tesuturilor, care ar putea sa iti afecteze odihna:

Boala sau accidentarea

Cand suferi de o afectiune sau te accidentezi, corpul raspunde cu o inflamatie. Asta poate fi o stare de disconfort sau de durere. Ceea ce poate interfera cu somnul, poate imobiliza articulatiile sau poate cauza dureri la mers.

Multe boli inflamatorii – precum artrita, de exemplu – au simptome de dureri la trezire. Ciclul somn-durere este unul negativ intrucat o durere cronica te poate impiedica sa dormi, iar un somn precar va augmenta durerea si sensibilitatea.

Daca suspectezi o afectiune de acest tip si daca te trezesti obosita de mult timp, rezolvarea este sa mergi la un medic specialist care te poate ajuta cu un tratament.

Imbatranirea poate fi un motiv pentru care te trezesti obosita

Imbatranirea este atat un rezultat al inflamatiei, cat si un contributor. O inflamatie constanta, medie insa, de tip sistemic este comuna o data cu inaintarea in varsta. Deci si durerile de dimineata si somnul neodihnitor pot fi prezente. Un nivel scazut al proteinei C-reactiva indica tocmai imbatranirea celulelor.

Ce poti face? Ai grija de tine fizic si mintal. Gestioneaza stresul, pastreaza o greutate corporala sanatoasa, fii activa. Mergi regulat la medic si urmeaza tratamentele.

Bolile autoimune

Daca te trezesti obosita si o afectiune autoimuna poate fi de vina. Aceste boli apar cand sistemul imunitar confunda celulele sanatoase ale corpului cu celule invadatoare. Asa ca le ataca. Raspunsul este unul inflamator.

Orice boala autoimuna de la lupus la Chohn, la artrita reumatoida, boala celiaca, psoriazis, Hashimoto poate sa dea simptome de durere si odihna precara.

Daca ai fost diagnosticata cu o afectiune autimuna, urmeaza tratamentul si daca apar dureri neobisnuite, mergi la medicul specialist.

Alimentatia

Mancarea contribuie la cresterea sau scaderea inflamatiei. Alimentele care intretin durerile sunt grasimile nesanatoase, zaharul, prajelile, carnea rosie, carnea procesata, carbohidratii rafinati – paine, prajituri, tort, sucuri carbogazoase.

Daca te trezesti obosita incearca sa incluzi in dieta ta portii mari de legume, fructe, nuci, alimente cu multe fibre, cereale integrale, peste salbatic proaspat. O dieta de tip mediteranean este genul de dieta anti-inflamatoare.

Activitatea sportiva crescuta sau scazuta

Sportul practicat regulat poate sa reduca inflamatia din corp. Un stil de viata sedentar poate sa duca la mai multa durere si rigiditate, mai cu seama dimineata.

Conform ultimelor studii activitatea fizica imbunatateste calitatea somnului la adulti, reduce gradul de durere si reduce stresul.

Insa, daca te trezesti obosita si vrei sa contracarezi asta prea zelos poti ajunge sa faci prea mult sport. Astfel apar si mai multe dureri si insomnii. In plus, cresc sansele accidentarilor, care la randul lor cresc inflamatia din corp.

Conform specialistilor, nivelul de sport indicat este aproximat la 30 de minute de miscare zilnica. Daca mentii si o alimentatie sanatoasa si controalele medicale periodice, precum si o rutina de contracarare a stresului, poti reduce considerabil si inflamatia si astfel. Daca te trezesti obosita, incearca o schimbare a stilului de viata si corpul iti va multumi!

sursa: andreearaicu.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img