vineri, 19 aprilie, 2024

Tensiuni intre Iordania si Iran: Amanul cere Teheranului eliberarea a trei cetateni arestati dupa ce au intrat din greseala in apele iraniene

Distribuie:

Publicat:

Preşedintele parlamentului iordanian a cerut luni Teheranului eliberarea a trei iordanieni deţinuţi în Iran din decembrie după ce au intrat din greşeală în apele teritoriale ale acestei ţări, potrivit agenţiei oficiale de presă iordaniene, informează France Presse, potrivit agerpres.ro.

 

Într-o întrevedere cu ambasadorul Iranului la Amman, Mojtaba Ferdosipour, preşedintele parlamentului iordanian, Atef al-Tarawneh, a cerut "un pas pozitiv din partea autorităţilor iraniene" pentru eliberarea celor trei cetăţeni iordanieni.

Aceştia au intrat "în apele teritoriale suverane ale Iranului din greşeală" la 27 decembrie 2018, a insistat responsabilul iordanian citat de agenţia de presă Petra.

Diplomatul iranian l-a asigurat că acest caz "se va încheia în următoarele zile", potrivit aceleiaşi surse.

În ianuarie, Ammanul a anunţat că aceşti iordanieni, care navigau împreună cu nişte prieteni din Emirate şi egipteni în largul Emiratelor Arabe Unite, au intrat din greşeală în zona maritimă iraniană.

Teheranul a asigurat apoi Iordania că "detenţia lor va fi de scurtă durată", potrivit Ministerului iordanian al Afacerilor Externe citat de Petra.

Autorităţile iraniene au adăugat atunci că aşteaptă ca deţinuţii să plătească o amendă în timpul procesului lor desfăşurat în oraşul de coastă Bandar-e Lengeh din sudul Iranului.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img