News Flash:

Ti se face pielea de gaina! Dupa ce a donat un rinichi fiului sau si a aflat vestea, a ramas fara cuvinte! Niciodata nu s-a gandit ca poate trece din nou prin cosmarul care a bantuit-o atata timp

23 Iunie 2018
276 Vizualizari | 0 Comentarii
s604x0 spital copy copy

Povestea acestei familii din Iasi te va lasa fara cuvinte • O mama a simtit, pentru a doua oara, ca totul se prabuseste • In urma cu zece ani si-a salvat fiul dar, de data aceasta, a privit neputincioasa la toata situatia • O minune a facut ca cel de-al doilea copil sa poata spera din nou la o viata normala • Totul s-a intamplat la un spital din Iasi, unde doctorii au facut eforturi uriase • Cu lacrimi in ochi a povestit experientele care i-au schimbat radical viata

O familie din Iasi traieste, de zece ani, o poveste care i-a lasat pe multi fara cuvinte. Atunci, fiul iesencei Lenuta Arsenie a fost diagnosticat cu boala de rinichi, iar singura lui sansa de a duce o viata normala era un transplant. Astfel, salvarea a venit chiar de la mama, care a fost compatibila si a decis sa faca acest sacrificiu pentru ca fiul ei sa poata trai, din nou, o viata obisnuita.

Incercarile prin care a trecut familia Arsenie nu s-au oprit aici. La opt ani de la interventia chirurgicala, cel de-al doilea fiu al familiei a fost diagnosticat de medicii ieseni cu aceeasi problema. De data aceasta, Lenuta Arsenie a privit neputincioasa, intrucat tatal nu era compatibil pentru a oferi un rinichi fiului in varsta de 23 de ani.

"In urma cu zece ani, celalalt fiu al meu a trecut prin momente foarte grele. Atunci i-am donat eu un rinichi, am fost compatibila, dar situatia s-a repetat si la al doilea fiu, care in urma cu doi ani a fost diagnosticat cu aceeasi problema ca primul fiu. Imi pare foarte rau ca nu am mai putut sa-i donez si lui, deoarece sotul nu este compatibil. Doi ani de zile fiul meu a facut dializa si a trecut prin chinuri groaznice", povesteste Lenuta Arsenie.

A primit o noua sansa atunci cand se asteptau mai putin

Sansa tanarului in varsta de 23 de ani a fost un transplant primit de la un donator aflat in moarte cerebrala, de la Galati. Aceasta interventie chirurgicala a venit cand se asteptau mai putin, iar mama baiatului a povestit despre chinurile prin care a trecut fiul ei in cei doi ani de dializa.

"Acum, Bunul Dumnezeu ne-a scos in cale aceasta minune si multumesc pe aceasta cale familiei din Galati si echipei de transplant de aici din Iasi, care ne-a ajutat si ne ajuta in continuare. Nu am cuvinte sa le multumesc, sper sa fie bine si baiatul sa se simta bine, sa ajunga si el ca fiul celalalt. O sa aiba o viata normala si nu am cuvinte sa multumesc familiei din Galati. Fac apel la toate familiile care trec prin aceasta situatie sa nu ne lase la greu, pentru ca persoanele cu dializa au o viata foarte grea. In loc sa faca naveta la serviciu, fac naveta la spital. Totul era durere, totul era regim si chin. Cand am aflat ca si al doilea fiu este bolnav, a cazut cerul pe noi, am crezut ca murim. Nu am sperat sa se gaseasca un donator atat de repede, dar Bunul Dumnezeu ne-a ajutat", povesteste Arsenie Lenuta, mama tanarului transplantat.

Interventia chirurgicala a fost un succes

Medicii ieseni au facut eforturi uriase, intr-un timp foarte scurt, pentru ca interventia efectuata sa fie o reusita. Astfel, recoltarea rinichiului s-a efectuat la Galati, de catre o echipa mixta, formata din chirurgi din Iasi si Galati.

"Pentru a efectua aceasta interventie a fost nevoie de o mobilizare cat mai rapida a echipei, intrucat prelevarea s-a facut la Galati, iar transplantul a trebuit sa fie efectuat imediat. Interventia a decurs fara probleme si s-a terminat in jurul orei 2:00, deci putem spune ca efortul facut de echipa a meritat, mai ales ca este vorba despre un pacient tanar, care era in programul de dializa de aproximativ doi ani. Acum, starea postoperatorie este una obisnuita, iar terapia nefrologica trebuie sa-si spuna cuvantul. Pacientul este tanar si exista speranta de viata prelungita. Au trecut 12 ore de la interventie, iar cu cat ne indepartam mai mult de ora interventiei, cu atat gandim mai pozitiv. Interventia se face pe vase sangvine de calibru mare si este risc de sangerare, dar conteaza foarte mult si varsta pacientului. Cu cat este mai tanar, cu atat interventia este mai facila. Tot timpul exista mai multi pacienti luati in calcul pentru transplant, dar ei sunt alesi in functie de compatibilitate", precizeaza medicul specialist urolog Andone Daniel, membru al echipei care a efectuat transplantul renal.

Numarul transplanturilor de rinichi este in crestere

Conform celor relatate de medicii Spitalului Clinic "Dr. C. I. Parhon" din Iasi, se pare ca anul acesta s-au efectuat nu mai putin de 13 astfel de interventii. Dintre acestea, sase au fost efectuate de la donator cadaveric, in timp ce sapte au fost efectuate de la donator viu. Medicii ieseni tin sa multumeasca familiilor care aleg sa faca gesturi similare celui facut de familia din Galati, prin care pot salva vietile altor pacienti care au mare nevoie de transplant renal.

"Este un nou efort al echipei de transplant, aceasta fiind a 13-a interventie care s-a efectuat anul acesta la Spitalul Parhon din Iasi. Multumim familiei donatorului, din Galati, aflat in moarte cerebrala. Prin gestul lor au schimbat viata unui tanar pacient, de 23 de ani, din Iasi, care facea dializa de doi ani. Pacientul are o poveste interesanta si din pacate, plina de alte probleme in familie. Acesta are un frate care, acum zece ani, a fost transplantat, primind un rinichi de la mama. In prezent, pacientul in varsta de 23 de ani nu ar mai fi avut sansa de a fi transplantat de la un membru al familiei, iar aceasta a fost singura cale posiblia. Au fost si alti pacienti care erau compatibili, dar in cazul lui a fost prioritate aceasta durata pe lista de asteptare. Speram ca pe viitor sa facem mai mult interventii intrucat anul acesta numarul lor este mai mic si insuficient fata de numarul persoanelor care asteapta o sansa la viata. Pentru zona Moldovei este un lucru obisnuit ca de 18 ani, un rinichi sa fie transplantat la Bucuresti si unul la Iasi", precizeaza dr. Ionut Nistor, purtator de cuvant al Spitalului Clinic "Dr. C. I. Parhon" din Iasi.

Distribuie:  
Loading...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0842 (s) | 35 queries | Mysql time :0.018580 (s)