News Flash:

Toto Cutugno vrea sa viziteze Salina Turda, Sighisoara si cimitirul vesel de la Sapanta

23 Februarie 2016
685 Vizualizari | 0 Comentarii
Cantaretul italian Toto Cutugno, care va concerta pe 13 martie, la Cluj-Napoca, doreste sa vina mai devreme in Romania, pentru a vizita Salina Turda, Sighisoara si, posibil, cimitirul vesel de la Sapanta.

"Aproape la fiecare concert pe care Toto Cutugno il sustine in tara noastra, povesteste cat de mult iubeste Romania, pe care o considera o a doua casa. Si pentru ca nimic nu se compara cu peisajele frumoase din Transilvania, Toto Cutugno i-a anuntat deja pe organizatorii concertului de la Cluj-Napoca, din 13 martie, ca doreste sa vina mai devreme in tara special pentru a vizita Salina Turda si Sighisoara", potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Totodata, organizatorii concertului precizeaza ca artistul italian planuieste sa viziteze chiar si cimitirul vesel de la Sapanta.

Potrivit acestora, Toto Cutugno a spus ca asteapta cu nerabdare sa afle mai multe despre Salina Turda si ca a citit pe internet despre Sighisoara, unde isi doreste sa viziteze Turnul cu ceas.

Toto Cutugno va sustine un concert, intitulat "Best Of", pe 13 martie, de la ora 19.00, la Sala Polivalenta din Cluj-Napoca, in care va canta melodiile care l-au consacrat, dar si melodii dedicate femeilor. Concertul este organizat de Project Events.

Toto Cutugno a vandut peste 150 de milioane de albume si a compus peste 400 de melodii, pentru peste 50 de interpreti celebri, precum: Adriano Celentano, Joe Dassin, Luis Miguel, Fausto Leali, Miguel Bosé si Ricchi e Poveri.

Cutugno a ramas singurul cantautor italian care a castigat concursul Eurovision, in anul 1990. Melodia sa "L'italiano", inregistrata in anul 1983, este cantata de peste 160 de interpreti din intreaga lume, fiind printre cele mai fredonate cantece italiene din toate timpurile.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0927 (s) | 36 queries | Mysql time :0.026692 (s)