marți, 19 martie, 2024

TRAFICANT BARLADEAN DE DROGURI PRINS/FOTO

Distribuie:

Publicat:

TRAFICANT BARLADEAN DE DROGURI PRINS. Poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Folteşti au depistat în trafic, într-un autoturism, patru tineri din judeţul Iasi care deţineau şi consumaseră droguri de risc.

În data de 20 martie a.c., în jurul orei 23.50, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Folteşti-I.T.P.F. Iași, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit în trafic, pentru control, pe D.N. 26, pe raza localităţii de frontieră Măstăcani, un autoturism marca Volkswagen, condus de cetăţeanul român Andrei M., în vârstă de 20 de ani, domiciliat pe raza judeţului Iaşi. Tânărul era însoţit de trei cetăţeni români, cu vârste cuprinse între 29 şi 38 de ani, toţi domiciliaţi pe raza judeţului Iaşi.

La un control sumar efectuat asupra autoturismului, poliţiştii de frontieră au simţit un miros înţepător şi au observat că cetăţeanul român Iulian D., unul dintre tinerii care se aflau pe banchetă, în spatele şoferului, ţinea o sacoşă în care erau mai multe plicuri ce conţineau o substanţă vegetală cu un miros specific de cannabis. Având în vedere cele constatate, polițiștii de frontieră au dus persoanele la sediul instituției pentru continuarea cercetărilor.

În urma verificării amănunţite asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au constatat că în sacoşa pe care o ţinea tânărul se aflau 10 pungi transparente cu substanţă vegetală de aproximativ 10 grame fiecare, iar în buzunarul din spatele scaunului şoferului a fost descoperită o substanţă de culoare maro specifică haşişului, o râşniţă de formă sferică, folosită la mărunţirea substanţei vegetale şi un cântar electronic.

Cu privire la cele constatate, șoferul a declarat faptul că în jurul orei 20.00 a fost contactat de către Iulian D. care l-a rugat să meargă cu el şi cu alţi doi prieteni până în localitatea Bârlad ca să se întâlnească cu o cunoştinţă. După ce au ajuns la destinaţie Iulian D. a primit de la un bărbat, a cărui identitate reală nu o cunoaşte, 100 grame de marijuana şi 50 grame de haşiş.

Deoarece, din declaraţiile bărbaţilor, a reieşit faptul că şoferul autoturismului consumase substanţe interzise, acesta a fost condus la Spitalul Târgu Bujor, în vederea recoltării mostrelor de sânge şi a efectuării examenului clinic pentru determinarea substanțelor psihoactive.

Persoanele au fost audiate de către procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Galaţi, structură abilitată să efectueze cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, cumpărarea de droguri de risc şi conducerea unui vehicul sub influenţa unor substanţe psihoactive. Totodată, substanțele descoperite (111 grame de substanță susceptibilă a fi marijuana și 50 grame de substanță susceptibilă a fi hașiș), în valoare totală de 12.770 lei, au fost ridicate, ambalate, sigilate și predate procurorilor din cadrul aceleiaşi structuri.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img