joi, 28 martie, 2024

Traian Basescu: PMP nu va face nicio alianta de sustinere parlamentara

Distribuie:

Publicat:

Traian Basescu, presedintele PMP, a anuntat pe pagina sa de Facebook ca Partidul Miscarea Populara nu va face nicio alianta parlamentara si nici de guvernare cu PSD, dupa ce a aparut informatia potrivit careia lui Eugen Tomac i s-a oferit functia de vicepremier in schimbul sustinerii in Parlament.

”Aviz amatorilor interesati de dezinformare. PMP nu va face nicio alianta de sustinere parlamentara si nici alianta de guvernare cu PSD-ul”, a scris Traian Basescu pe pagina sa de Facebook.

Afirmatia vine dupa ce surse politice au declarat ca presedintele PSD, Liviu Dragnea, i-a oferit presedintelui executiv al PMP Eugen Tomac functia de viceprim-ministru, conditia impusa fiind ca PMP sa sprijine PSD in Parlament.

”Presedintele Dragnea a discutat cu Eugen Tomac (presedinte executiv al PMP – n.r.), caruia i-a oferit postul de viceprim-ministru. Probabil, vrea sa fie sigur ca are majoritate in Parlament”, au precizat surse politice pentru MEDIAFAX.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img