News Flash:

Tribunalul Vaslui a suspendat procesul pe tema referendumului exploatarii gazelor de sist la Puiesti

6 Mai 2014
874 Vizualizari | 0 Comentarii
Tribunalul Vaslui a dispus suspendarea procesului intentat Consiliului Local Puiesti de catre Prefectura Vaslui pe tema referendumului privind interzicerea explorarii si exploatarii gazelor de sist in comuna, unde Chevron detine a doua autorizatie pentru ridicarea unei sonde de explorare.

 Procesul pe tema referendumului privind interzicerea explorarii si exploatarii gazelor de sist in comuna Puiesti, aflat pe rolul Tribunalului Vaslui, a fost suspendat de catre magistratii vasluieni, deocamdata pe termen nelimitat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Decizia a fost luata la cererea formulata de Prefectura Vaslui, institutia care, de altfel, a atacat in instanta, la inceputul acestui an, hotararea luata de catre Consiliul Local (CL) Puiesti privind organizarea respectivului referendum.

"In cererea formulata in instanta am solicitat suspendarea judecarii acestei spete pana la judecarea pe fond a celeilalte hotarari date de CL Puiesti, respectiv interzicerea explorarii si exploatarii gazelor de sist. Ulterior, odata cu pronuntarea definitiva a instantei pe fondul cauzei, procesul va fi repus pe rol”, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX seful Serviciului Contencios-Administrativ a Prefecturii Vaslui, Liviu Sorea.

Prefectura Vaslui a dat in judecata, pe 10 ianuarie 2014, Consiliul Local Puiesti, care a interzis, pentru a doua oara in jumatate de an, explorarea si exploatarea gazelor de sist pe teritoriul comunei. Intr-un alt proces, Prefectura a solicitat in instanta, in aceeasi zi, si anularea hotararii pe tema organizarii unui referendum privind interzicerea explorarii si exploatarii gazelor de sist in comuna.

Pana in prezent, Prefectura a castigat la Tribunalul Vaslui zece procese intentate consiliilor locale care au interzis explorarea si exploatarea gazelor de sist pe teritoriul comunelor respective, CL Bacani si CL Pungesti atacand cu recurs sentintele instantei vasluiene. In schimb, au existat si trei consilii locale, respectiv Alexandru Vlahuta, Suletea si Pogana, care au avut castig de cauza in instanta pe aceeasi speta, insa Prefectura Vaslui le-a atacat la Curtea de Apel Iasi.

Compania Chevron a obtinut de la Consiliul Judetean Vaslui, la inceputul lunii aprilie, autorizatia de construire pentru sonda de explorarea a gazelor de sist ce urmeaza a fi amplasata in extravilanul localitatii Puiesti. Eliberarea autorizatiei de construire la Puiesti s-a facut dupa ce Chevron obtinuse, pe 30 ianuarie 2014, acordul de mediu pentru explorarea gazele de sist in extravilanul localitatii respective. Compania petroliera a depus solicitarea pentru obtinerea acordului de mediu la Puiesti in toamna anului trecut, iar pe 20 decembrie a avut loc si dezbaterea publica pe marginea proiectului, sedinta care s-a desfasurat, pe o perioada de doua ore, printre huiduieli si fluieraturi ale localnicilor si activistilor de mediu.

Sonda de explorare de la Puiesti va fi amplasata la 1,4 kilometri de cea mai apropiata localitate si la 300 de metri fata de paraul Tutova. Suprafata luata in concesiune de compania petroliera este de aproximativ doua hectare.

Societatea Chevron Romania mai detine trei acorduri de mediu in judetul Vaslui, obtinute in urma cu un an, pentru explorarea gazelor de sist in localitatile Silistea - Pungesti, Paltinis - Bacesti si Popeni - Gagesti. De asemenea, compania petroliera a obtinut, in baza acordului de mediu si a altor avize de la alte autoritati, si prima autorizatie de construire pentru amenajarea platformei pe care a fost montata, tot in aceasta luna, si sonda de explorare de la Silistea - Pungesti. Autorizatia a fost acordata de Consiliul Judetean Vaslui la inceputul lunii octombrie 2013, lucrarile de amenajare a platformei fiind demarate efectiv pe 2 decembrie 2013 si incheiate luna trecuta. In scurt timp, vor incepe si lucrarile de explorare a gazelor de sist la Silistea-Pungesti.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1059 (s) | 25 queries | Mysql time :0.013407 (s)