News Flash:

Tribunalul Vaslui corecteaza sentinta Judecatoriei Barlad: agresor trimis dupa gratii

28 Martie 2017
1632 Vizualizari | 0 Comentarii
Notiunea de „pericol public” pare a fi interpretata altfel de magistratii barladeni care sunt corectati de multe ori de cei ai Tribunalului Vaslui, dupa ce au trimis dupa gratii infractori lasati liberi, de multe ori sub control judiciar, pentru infractiuni cu violenta.
 
RASU' PLANSU': CONTROL JUDICIAR PENTRU MARTOR, IAR AGRESORUL LASAT LIBER
 
Dupa un conflict izbucnit pe 17 martie a.c. in fata unui bar din Barlad intre mai multe persoane, un tanar de 27 de ani a ajuns la spital injunghiat. Individul suspectat ca a lovit cu cutitul, Ionut Susanu (28 de ani), a fost retinut de politisti impreuna cu un prieten al victimei care intervenise sa aplaneze conflictul si care a smuls cutitul din mana agresorului. 
 
Politistii i-au audiat pe cei doi, pe presupusul agresor dar si pe prietenul celui injunghiat, ulterior judecatorii barladeni plasandu-l sub control judiciar chiar pe cel care a luat cutitul din mana atacatorului si a incercat sa stopeze altercatia. Susanu Ionut nu a primit din partea magistratilor barladeni nici o masura restrictiva.
 
Imediat dupa decizia Judecatoriei Barlad, procurorii barladeni au depus contestatie care s-a judecat la Tribunalul Vaslui pe data de 24 martie. Urmare a contestatiei depuse, judecatorii vasluieni au desfiintat decizia judecatorului de la Barlad si au decis sa emita mandat de arestare de 15 zile pe numele lui Ionut Susanu, acesta fiind incatusat in sala de judecata si transportat in arestul IPJ Vaslui.
 
ANCHETA CSM DUPA SINUCIDEREA UNUI VIOLATOR ELIBERAT DIN GRESEALA
 
Consiliul Superior al Magistraturii a dispus inceperea unei anchete la Barlad, dupa ce la inceputul lunii februarie din acest an, un suspect de viol si sechestrare de persoane si-a pus capat zilelor la doua zile dupa ce a fost eliberat de judecatori, in urma unui viciu de procedura.
Viorel Halanga era acuzat de viol si sechestrare de persoane, dupa ce in luna noiembrie 2016 a dus in locuinta sa o femeie de 46 de ani, din localitatea Giurcani, pe care a constrans-o sa intretina relatii sexuale. Femeia a reusit dupa 11 zile sa scape si sa ajunga acasa, unde a povestit rudelor prin ce a trecut si imediat a fost alertata politia.
 
INFRACTORI PERICULOSI LASATI LIBERI LA BARLAD, UNII ARESTATI LA VASLUI
 
In luna martie a.c. doua femei cu varste de 67 si respectiv 70 de ani, au fost victimele unui talhar in varsta de 17 ani, Andrei Mantarosie, care le-a deposedat pe cele doua de genti, prin violenta. Identificat si retinut de politisti, talharul a fost prezentat apoi in fata judecatorilor barladeni cu propunere de arestare preventiva din partea procurorilor. Magistratii de la Judecatoria Barlad au respins insa cererea procurorilor, care au depus contestatie catre tribunalul Vaslui. Pe 16 martie, judecatorii vasluieni au admis contestatia procurorilor de la Barlad si au emis mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele lui Andrei Mantarosie.
 
Tot in luna martie, un barbat de 37 de ani, din comuna Iana, acuzat de viol asupra unei tinere de 18 ani, a fost pus sub control judiciar de judecatorii barladeni pentru o perioada de 30 de zile.
 
In luna februarie 2017 un barbat in varsta de 28 de ani, din Barlad, a fost plasat sub control judiciar dupa ce politistii au probat activitatea sa infractionala si au stabilit ca pe 27 noiembrie 2016, a talharit o tanara de 22 de ani, careia i-a luat telefonul mobil utilizand acte de violenta.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0844 (s) | 24 queries | Mysql time :0.026613 (s)