vineri, 29 martie, 2024

Triplu asasinat care intrece orice inchipuire! Trupurile victimelor au fost dizolvate in acid

Distribuie:

Publicat:

Trei studenti la cinema, dati disparuti de cinci saptamani, au fost asasinati de o grupare criminala, trupurile lor fiind dizolvate in acid, au anuntat luni autoritatile judiciare din statul Jalisco, in vestul Mexicului, relateaza AFP si Reuters. Cei trei studenti au disparut in timp ce se intorceau de la o filmare in afara orasului Guadalajara, in cadrul studiilor la universitate, conform Agerpres.

Daniel Diaz, 20 de ani, Marco Avalos, 20 de ani, si Salomon Aceves Gastelum, 25 de ani, au fost rapiti, torturati si apoi executati, dupa care corpurile lor neinsufletite au fost dizolvate in acid, au transmis luni anchetatorii. "Cadavrele lor au fost dizolvate in acid pentru a nu mai ramane nicio urma", au spus investigatorii. Testele ADN au permis identificarea anumitor resturi umane ca fiind ale lor intr-o casa unde saptamana trecuta au fost gasite mai multe butoaie cu acid.

Potrivit unor martori, studentii ar fi fost rapiti de un grup de 6-8 barbati, care i-ar fi fortat sa urce in masinile lor. Disparitia tinerilor a declansat mai multe manifestatii in tara, iar regizorii mexicani celebri Guillermo del Toro si Alfonso Cuaron, laureati cu Oscar, si-au exprimat sprijinul pentru studenti. Responsabila cu ancheta, Lizette Torres, a spus ca asasinatele au fost comise fara indoiala de cartelul Noua Generatie din Jalisco, o grupare criminala puternica ce actioneaza in regiune. Nu exista indicii care sa arate ca studentii "ar fi avut vreun fel de legatura cu acest cartel", a spus ea intr-o conferinta de presa.

Anchetatorii considera totusi ca un apropiat al victimelor a fost implicat intr-un cartel rival si ca studentii ar fi fost ucisi ca act de razbunare. Confirmarea mortii lor vine dupa recenta descoperire a mai multor butoaie de acid intr-o locuinta din Tonala, localitatea unde studentii au mers sa filmeze. Procurorul statului, Raul Sanchez, a declarat ca doua persoane au fost arestate pana acum in cadrul anchetei. Peste 33.000 de persoane sunt date disparute in Mexic, iar cazurile de disparitie sunt rar rezolvate, intr-o tara in care peste 90% din crime raman nepedepsite. In 2014, disparitia a 43 de elevi de la o scoala din Ayotzinapa, in statul Guerrero (sud), a declansat un val de manifestatii in Mexic si a atras numeroase critici in strainatate impotriva autoritatilor mexicane.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img