vineri, 29 martie, 2024

Turcia primeste un averstisment din partea FRANTEI

Distribuie:

Publicat:

Seful diplomatiei franceze, Jean-Marc Ayrault, a salutat sambata implicarea Turciei in lupta impotriva gruparii Stat Islamic (SI) in Siria, dar a atentionat impotriva unei “eventuale tentatii” a Ankarei de a “trata” problema kurda in aceasta tara.

“Este un lucru bun ca Turcia se implica deschis in lupta impotriva Daech (acronimul arab al SI), care o loveste dur”, a declarat Ayrault intr-un interviu pentru cotidianul Le Monde. “Este de asemenea legitim ca Turcia sa asigure securitatea frontierei sale. Insa, atentie la angrenajul violentei si la o eventuala tentatie de a dori sa tratezi in Siria o parte din problema kurda”, a avertizat el.

Armata turca a lansat miercuri operatiunea “Scutul lui Eufrat” pe teritoriul sirian, vizand in acelasi timp sa alunge SI din zona si sa stopeze avansarea militiilor kurde, dornice, potrivit Ankarei, sa formeze un coridor de-a lungul frontierei. Ankara considera fortele kurde din Siria o ramura a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), organizatie “terorista” in Turcia.

Potrivit expertilor, interventia Turciei in Siria este menita sa evite crearea unui “Kurdistan autonom sirian”.

“Condamnam PKK si atentatele pe care el le comite in Turcia, insa in Siria fortele militare kurde combat Daech in mod eficient”, a subliniat Ayrault.

Fortele kurde din Siria sunt sustinute de tarile occidentale, cu SUA in frunte, care le considera cei mai buni combatanti antijihadisti.

De asemenea, seful diplomatiei franceze i-a cerut Moscovei sa condamne regimul de la Damasc la ONU si sa “inceteze sa bombardeze” Siria pentru a sustine fortele lui Assad, scrie agerpres.ro.

Pe aceeași temă

Articolul precedent
Articolul următor

Cele mai citite

spot_img