News Flash:

TVA-ul redus la 9% pentru produsele agro-alimentare

7 Aprilie 2015
759 Vizualizari | 0 Comentarii
Premierul Romaniei, Victor Ponta, a anuntat in urma cu putin timp ce s-a decis in legatura cu TVA-ul. Taxa va fi redusa la 9% pentru alimentele de baza. Ponta considera ca "ne putem permite aceasta masura". Reducerea va fi aplicata incepand cu data de 1 iunie. "Aveam cele doua variante referitoare la cota standard si la reducerea cotei pentru alimente. In urma discutiilor pe care le-am avut si cu Ministerul de Finante, evident presiunea Ministerului Agriculturii, cu Banca Nationala, cu Fondul Monetar International, cu Comisia Europeana, am luat decizia si astazi vom aproba Ordonanta de Urgenta prin care, de la 1 iunie, toate alimentele – nu doar cele cinci alimente de baza -, absolut toate produsele agroalimentare din Romania vor avea o cota de 9%. Aici se includ si toate bauturile nealcoolice. Cele alcoolice nu pot beneficia", a spus premierul Victor Ponta in sedinta de guvern. 

"Pentru a pastra o coerenta, am introdus in aceasta dimineata ca aceasta cota de 9% sa se aplice si la toate serviciile de alimentatie publica. Adica nu cumperi carnea cu 9% si, cand o vinzi la restaurant, o vinzi cu 24%. Ca nu are un sens. Tot ce inseamna produsele agroalimentare si bauturile nealcoolice si inclusiv serviciile de alimentatie publica vor beneficia, de la 1 iunie, de cota de 9%", a afirmat Victor Ponta. "In baza Codului fiscal trimis in Parlament ne mentinem dorinta ca, de la 1 ianuarie 2016, intreaga cota standard sa se reduca la 20%", a completat acesta. El a mentionat ca aceste masuri, luate in mod treptat, pot fi realizate. Cat despre aplicarea unei TVA reduse pentru toate categoriile de produse alimentare, Victor Ponta a spus ca, astfel, masura va fi mai usor de gestionat din punct de vedere fiscal decat daca ar fi fost aplicata doar pentru unele alimente."De la 1 iunie, prin aplicarea unei cote de TVA la alimente de 9%, cota medie va ajunge in Romania la 17,5%", a mai spus premierul. 
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1032 (s) | 36 queries | Mysql time :0.018806 (s)