News Flash:

Ucraina: Mobilizare de trupe in est, provenind din Rusia

3 Noiembrie 2014
796 Vizualizari | 0 Comentarii
Kievul a denuntat duminica o mobilizare "intensa de echipamente si trupe" provenind din Rusia in estul rebel al Ucrainei, unde se desfasoara alegerile prezidentiale si legislative organizate de separatistii prorusi.

"Este o mobilizare intensa de echipamente militare si trupe inamice dinspre teritoriul rus spre teritoriul controlat de rebeli", a declarat un purtator de cuvant al armatei ucrainene, Andrei Lisenko, in cursul unei conferinte de presa.

El a fost intrebat in legatura cu inregistrarile video difuzate de presa ucraineana in care se pot vedea zeci de camioane militare fara numere de inmatriculare, prezentate drept un "convoi rusesc pe strazile din Donetk", relateaza AFP.

Jurnalistul Roland Oliphant de la cotidianul britanic The Telegraph a scris sambata pe contul sau de Twitter ca a vazut, alaturi de colegul sau de la site-ul BuzzFeed Max Seddon, "62 de camioane Kamaz verzi, fara numere, dintre care trei transportau (lansatoare de rachete multiple) Grad (...) in drum spre Donetk".

Alegatorii din regiunile separatiste din estul Ucrainei voteaza duminica pentru a-si alege presedintii si Parlamentele, pe fondul intensificarii confruntarilor, intr-un scrutin sustinut de Moscova, dar denuntat de occidentali si care va complica eforturile de pace.

Sectiile de vot s-au deschis la ora 5.00 GMT (7.00, ora Romaniei) in republicile Donetk si Lugansk, autoproclamate in aprilie de separatistii prorusi si nerecunoscute, care intentioneaza astfel sa isi afirme legitimitatea si sa se indeparteze de Kiev.

Daca Rusia a anuntat deja ca va recunoaste rezultatul acestor alegeri, Kievul, Uniunea Europeana si Statele Unite au afirmat ca acest scrutin nu are nici o valoare.

Presedintele ucrainean Petro Porosenko a denuntat "pseudo-alegerile pe care teroristii si banditii vor sa le organizeze in teritoriile ocupate".

De altfel, autoritatile ucrainene au deschis duminica o ancheta penala pentru tentative de "preluare a puterii" si "schimbare a ordinii constitutionale", in contextul alegerilor organizate de separatisti.

kievul rusia estul rebel
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1229 (s) | 35 queries | Mysql time :0.019289 (s)

loading...