marți, 19 martie, 2024

ULTIMA ORA/ Un nou avertisment meteo! Vijelii, grindina si furtuni

Distribuie:

Publicat:

România va fi lovită de un ciclon mediteranean, miercuri, astfel că vom avea parte de ploi violente, iar în Transilvania, Maramureș, Nordul și Vestul Moldovei, Oltenia, dar și în cea mai mare parte din Muntenia se vor semnala averse ce vor avea caracter torențial.

Temperatura aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general excedentare în nordul şi nord-vestul teritoriului, până la finalul lunii, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această săptămână. De asemenea, meteorologii avertizează că în regiunile precizate vor fi vjelii și averse sub formă de grindină, ori furtuni.

Temperaturile medii ale aerului vor fi în general apropiate de cele specifice acestei perioade. Regimul pluviometric va fi uşor deficitar în sud-vestul ţării, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.  

Mediile valorilor termice vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această săptămână vor fi uşor excedentare, local, în regiunile montane şi apropiate de normalul perioadei în rest.

sursa: observator.tv

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img