News Flash:

Un fost sef de politie a fost retinut de catre DNA

4 August 2015
698 Vizualizari | 0 Comentarii
Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Ploiesti au dispus punerea in miscare a actiunii penale si retinerea pentru 24 de ore, incepand cu data de 4 august 2015, a inculpatului TOADER CRISTINEL, director general al Politiei Locale Ploiesti, in sarcina caruia s-au retinut infractiunile de:

- santaj (4 fapte),
- folosirea de informatii ce nu sunt destinate publicitatii in scopul obtinerii de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (3 fapte),
- efectuarea de operatiuni financiare ca acte de comert, incompatibile cu functia detinuta, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (12 acte materiale)

Din ordonanta de retinere intocmita de procurori a rezultat ca exista probe si indicii temeinice potrivit carora:

"In perioada 2013 - 2014, Toader Cristinel, in calitatea detinuta in cadrul Politiei Locale Ploiesti, respectiv aceea de director general, a viciat concursurile organizate pentru ocuparea unor posturi vacante in cadrul acestei institutii, in sensul ca i-a constrans pe membrii comisiilor de examinare sa-i puna la dispozitie subiectele, pe care le-a furnizat mai multor candidati, in schimbul unor sume de bani cuprinse intre 200 si 1000 euro.Astfel, pentru un concurs organizat in luna ianuarie 2014 pentru ocuparea functiei de sef serviciu, Toader Cristinel a contactat persoana care candida pentru postul respectiv, de la care a pretins si a primit suma de 1000 euro in schimbul furnizarii subiectelor pentru proba scrisa a concursului."se arata in comunicatul emis de catre DNA

Pentru a obtine subiectele, inculpatul Toader Cristinel l-a constrans prin amenintare cu pierderea postului pe un membru in comisia de examinare, cel care a si conceput subiectele si care, in urma amenintarilor, le-a pus la dispozitia sefului sau.

Dupa ocuparea functiei de catre persoana respectiva, in luna martie 2014, Toader Cristinel a amenintat-o cu desfiintarea functiei daca nu ii pune la dispozitie variantele de subiecte de examen si raspunsurile corecte ale acestora pentru un alt concurs organizat la politia locala pentru ocuparea unui post. Totodata, Toader Cristinel a contactat persoana care candida pentru postul respectiv, de la care a pretins si a primit suma de 200 euro in schimbul furnizarii subiectelor pentru proba scrisa a concursului.

Anterior, pentru un alt concurs organizat in martie 2013, in cadrul Politiei Locale Ploiesti, Toader Cristinel, in modalitatea expusa mai sus, a obligat un subaltern sa conceapa, sa redacteze si sa-i furnizeze subiectele de examen, pe care le-a pus la dispozitia unui candidat inainte de proba scrisa, pentru ca acesta sa fie declarat admis, fara insa a pretinde sume de bani in schimb.

Dupa ocuparea functiei respective, noul ocupant al postului a fost numit presedinte al comisiei de examinare pentru un alt concurs de sef birou.

Presedintelui comisiei de examinare i-a fost impus de catre Toader Cristinel – sub amenintarea cu desfiintarea locului de munca – sa introduca in plicurile cu subiecte pentru concurs niste variante de subiecte care, contrar procedurii, nu fusesera concepute de el, ca presedinte al comisiei de examinare, ci fusesera impuse de directorul general al institutiei, in vederea favorizarii unui anumit candidat care, in urma concursului desfasurat, a fost desemnat castigator.

In perioada 2012 – 2014, desi detinea functia publica de director general al Politiei Locale Ploiesti, in mod repetat, Toader Cristinel a coordonat prin persoane interpuse intreaga activitate a S.C. ESROM ADVERTISING SRL Ploiesti (in care a detinut anterior calitatea de asociat/administrator) si S.C. ZEDEKA ADVERTISING SRL Ploiesti (la care mama sa a avut calitatea de asociat), desfasurand in numele acestora activitati producatoare de venituri pentru sine sau pentru altul, constand in inchirierea de panouri publicitare.

Activitatile sunt incompatibile cu functia respectiva, deoarece, potrivit Legii nr. 155/2010 a politiei locale, politistului local ii este interzis sa efectueze direct sau prin persoane interpuse activitati de comert ori sa participe la administrarea sau conducerea unor operatori economici.

Inculpatului i s-a adus la cunostinta calitatea procesuala in conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedura penala.

La data de 5 august, inculpatul Toader Cristinel urmeaza a fi prezentat Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile.

In cauza, procurorii beneficiaza de sprijin de specialitate din partea Serviciului Roman de Informatii.

Facem precizarea ca punerea in miscare a actiunii penale este o etapa a procesului penal reglementata de Codul de procedura penala, avand ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, in nici o situatie, sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0858 (s) | 36 queries | Mysql time :0.032015 (s)