miercuri, 24 aprilie, 2024

Un partid pro-independenţă a fost interzis în Hong Kong

Distribuie:

Publicat:

Autorităţile din Hong Kong au interzis oficial, luni, o grupare care susţine independenţa faţă de China. Este prima oară când se ia o astfel de măsură după 1997, când fosta colonie britanică a revenit sub autoritatea Beijingului, remarcă Reuters, conform agerpres.ro. 

Interzicerea Partidului Naţional din Hong Kong a fost anunţată de secretarul pentru securitate al metropolei, John Lee, printr-un scurt anunţ într-o publicaţie guvernamentală, la 10 zile după ce formaţiunea politică adusese argumente împotriva deciziei. 

Temeiul legal invocat pentru interdicţie este Ordonanţa privind Societăţile din Hong Kong, o normă legislativă din perioada colonială, care prevede că orice grupuri şi organizaţii sociale au obligaţia de a se înregistra la poliţiei. Legea permite guvernului să interzică astfel de asocieri "în interesul securităţii naţionale, al ordinii publice sau al protecţie drepturilor şi libertăţilor altora". 

Potrivit lui Lee, partidul interzis, cu o vechime de doi ani, era pregătit să folosească orice mijloace pentru obţinerea independenţei şi transformarea Hong Kongului în republica, ceea ce constituie o ameninţare la adresa securităţii naţionale şi prin urmare justifică interdicţia. El a mai susţinut că grupul promova ura şi discriminarea împotriva chinezilor de pe continent. 

Hong Kongul este guvernat pe principiul "o ţară, două sisteme", care îi permite să îşi păstreze statutul de centru financiar şi un grad ridicat de autonomie, precum şi libertăţi mai mari decât în restul Chinei, inclusiv dreptul la liberă exprimare şi la asociere.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img