sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Utilizarea intensiva a dispozitivelor mobile modifica creierul copiilor

Distribuie:

Publicat:

Creierele copiilor care petrec mult timp jucandu-se pe dispozitive mobile si navigand pe internet par sa se modifice. Asta indica rezultatele preliminare ale unui studiu de mare amploare realizat in SUA.

In 21 de centre de cercetare din Statele Unite, specialisti de la National Institutes of Health  – NIH – din Statele Unite au inceput sa monitorizeze creierele a 4.500 de copii cu varste cuprinse intre noua si zece ani, pentru a vedea daca utilizarea intensiva a jocurilor video si timpul petrecut pe internet au o anumita influenta asupra dezvoltarii lor, potrivit AFP, preluat de agerpres.ro. Primele rezultate ale acestui studiu, realizat cu ajutorul imagisticii prin rezonanta magnetica, arata „urme diferite“  in creierele copiilor care folosesc smartphone-uri, tablete si jocuri video mai mult de sapte ore pe zi, a explicat unul dintre autorii studiului, medicul Gaya Dowling, pentru emisiunea informativa „60 Minutes“ de la CBS.

Examenul IRM a evidentiat o subtiere prematura a cortextului, scoarta cerebrala care analizeaza informatiile transmise creierului de cele cinci simturi. Subtierea cortexului  „este considerata ca un proces de imbatranire“, a explicat aceeasi cercetatoare, subliniind ca nu se stie deocamdata cu certitudine daca acest proces este unul nefast. „Nu stim daca el este cauzat de timpul petrecut in fata ecranelor. Nu stim inca daca este un lucru rau“. Potrivit unei alte cercetatoare intervievate in aceeasi emisiune, medicul Kara Bagot, smartphone-ul poate sa genereze un efect de dependenta, intrucat timpul petrecut in fata unui ecran stimuleaza sinteza de dopamina, hormonul placerii. Pentru a ajunge la aceste rezultate, echipa sa a scanat creierele unor adolescenti in timp ce acestia isi consultau paginile de Instagram.

„Exista, deci, mai multe sanse ca oamenii sa actioneze impulsiv si sa utilizeze retelele de socializare intr-o maniera compulsiva decat, de exemplu, sa se ocupe putin de ei“, a explicat aceeasi cercetatoare. Pentru acest studiu, NIH a inrolat in total 11.000 de copii, care vor fi monitorizati timp de mai multi ani, pentru a studia impactul generat de timpul petrecut pe dispozitivele mobile asupra dezvoltarii lor intelectuale si sociale si asupra sanatatii lor. Rezultatele acestei cercetari vor incepe sa fie publicate in prima parte a anului 2019. (A.M.)

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img